Un copil de 11 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de un Volkswagen Golf. Impactul s-a produs marți, 24 iulie, în apropiere de stația PECO din satul Rădeni, raionul Călărași.

Potrivit poliției, minorul de 11 ani a fost tamponat în timp ce traversa neregulamentar strada de un automobil de model W-golf, La volanul mașinii era un bărbat de 28 ani, care a și chemat ambulanța. Minorul a fost transportat la spitalul raional a orașului Călărași în stare gravă.

Oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Se cunoaște că șoferul nu era în stare de ebrietate.