Doi tineri în vârstă de 18 şi 19 ani, originari din Chișinău şi Leova, au fost reţinuţi pe urme fierbinţi de către Poliția capitalei, după ce marți, 24 iulie, ar fi jefuit un bărbat în timp ce se afla la cumpărături în Piaţa Centrală.

Proprietarul s-a dovedit a fi un bărbat de 65 ani, din Ialoveni, care a solicitat ajutorul poliţiştilor după ce i-a fost sustrasă geanta, cu acte, bunuri personale şi bani, suma prejudiciului constituind 2560 lei.

Tinerii bănuiți de jaf au fost identificaţi şi reţinuţi timp de 72 de ore, în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru jaf. Conform legislaţiei penale în vigoare, aceştia riscă o pedeapsă închisoare de la 5 la 7 ani.

Bunurile sustrase au fost ridicate de către poliţişti şi urmeaza a fi returnate victimei.