/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Șoferii, implicați într-un accident, vor putea ajunge la o înțelegere amiabilă fără implicarea poliției. În ce condiții

missing
01 august 2018, ora 15:38

Potrivit proiectului, procedura de constatare amiabilă se aplică dacă în accident sunt implicate doar două vehicule, iar în urma acestuia au fost înregistrate doar pagube materiale nesemnificative, fără vătămări corporale. Este obligatoriu ca ambii șoferi să își dea consimțământul, să aibă la ei poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau certificatul „Carte Verde”, dar și să fixeze circumstanțele producerii accidentului.

Șoferii vor completa formularul de constatare amiabilă, eliberat gratuit de către asigurator. Cererea de despăgubire se depune de către persoana păgubită la asigurătorul persoanei vinovate, cu anexarea formularului semnat de ambele părţi.

Guvernul urmărește simplificarea procedurilor de recuperare a prejudiciilor, excluderea barierelor birocratice și reducerea timpului pe care șoferii sunt nevoiți să-l petreacă la locul accidentului. Potrivit MAI, echipajele poliţiei, nefiind implicate în documentarea accidentelor neînsemnate, vor fi reamplasate pentru monitorizarea circulaţiei rutiere și menţinerea ordinii publice.

Anual, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 11 mii de accidente rutiere neînsemnate, iar cheltuielile suportate de poliție pentru documentarea acestora se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei pe an. Anul trecut, accidentele soldate doar cu pagube materiale au constituit 74 % din numărul total de accidente rutiere.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram