Preotul Maxim Melinti s-a pocăit pentru a doua oară în public. Parohul de Ghidighici și-a cerut scuze pentru acțiunile sale, a anunțat că va întoarce diploma primită de la organizația Gender Doc-M și a rugat să-i fie restabilit dreptul de a sluji în continuare. Mai jos textul integral al pocăinței care a fost citit de pe foaie de paroh.

Precizăm că Melinti a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor după ce și-a citit pocăința, precizând că acesta a fost breafing.

„Onorată asistență, iubiți frați și surori, în ultima perioadă am avut suficient timp pentru a reflecta mult și îndelung la viața mea și la situația creată în jurul meu. Am cântărit de nenumărate ori faptul de a-mi fi înșelat eu sau alții, de a-mi fi înțeleg greșit eu sau alții, de a mă afla în eroare eu personal sau întreaga biserică precum de aici și la perspectiva de a rămâne în afara bisericii și fără ceea ce iubesc atât de mult și față de care mi-am dedicat viața.

Cântărind bine lucrurile am înțeles că m-am aflat mult timp într-o mare contradicție, iar astăzi am decis că e timpul să mă opresc. Nu e ușor. Iar atunci când îți asumi o astfel de decizie te afli într-o mare frământare. Îmi asum însă acest gest de sinceritate în primul rând față de mine și nu mi-aș fi iertat niciodată să nu fie făcut gestul acesta. Am văzut prea multe destine risipindu-se în prea multă lipsă de sens și prea multă înfrângere umană ca să fie acceptat o astfel de comoditate a propriei risipiri.

Dacă însă ne-am așeza față în față cu propriile noastre limite și propriile noastre erori, și-am fi sinceri oare unde am putea ajunge. De aceea astăzi aflându-mă în deplinătatea facultăților mintale și neconstrâns de nimeni recunosc și declar că am greșit aflându-mă într-o căutare febrilă de a găsi răspunsul la întrebările esențiale ale vieții. Am apelat mai întâi la alte surse și mi-am sorbit ideile din alte fântâni decât cea a propriei tradiții. Nu am înțeles de la început că în biserică important nu este să spui ceva nou ci să afirmi ceea ce e vechi deja.

Am smintit și recunosc că nu m-am gândit la consecințe și nici nu mi-a păsat că aș putea tulbura prin comportamentul, gesturile și atitudinea mea pe mulți frați întru Hristos de aceeași credință și dintr-o aceeași părtășire.

Am neglijat și am făcut abstracție prea mult timp de canoanele, învățătura precum și de înțelesurile scripturii în tradițiile bisericii răsăritene. Am greșit rămândn optuz și rece la îndemnurile, sfaturile și încercările Înalt Prea Sfinției Sale în primul rând, a fraților slujitori și altor persoane de a-mi rvizui părerile greșite și de a-mi schimba atitudinea. Am greșit și îmi cer scuze în fața reprezentanților minorităților sexuale că le-am creat iluzii și speranțe false, chiar dacă intențiile mi-au fost bune , nu am fost destul de tenace și convingător ca să le explic că fără pocăință, fără schimbarea reală nu există mântuire și nici vindecare a sufletului.
De aceea țin să comunic pe această cale că renunț al diploma de apreciere din partea Gender DoC –M și declar că voi refuza conlucrarea cu această organizație în contextul promovării păcatului.

Îmi cer iertare în fața membrilor comunității pe care o păstoresc că i-am expus inutil și i-am făcut să sufere în tot acest răstimp. AM greșit și îmi pare nespus de rău.

Îmi cer iertare în fața bisericii pentru disconfortul moral și spiritual creat precum și pentru sminteală și vătămarea duhovnicească cauzată .

Îmi pare nespus de rău pentru faptul că cugetările mele expuse public au afectat imaginea bisericii ortodoxe per ansamblu, dar și imaginea clericilor mitropoliei Chișinău și a întregii Moldove în mod particular. De aceea țin să-mi cerc scuze și îi rog pe frații mei să se roage pentru mine și pentru ca să mă păzească Domnul de multe alte căderi în ispită care vor surveni în viața deloc ușoară și ferită de primejdii a unui cleric.

Îmi cer iertare în fața Înalt Preasfinții Sale Mitropolitul Vladimir pentru problemele și situațiile create și mulțumesc pe această cale pentru multă și îndelungă răbdare, dar și pentru înțelepciune și îndgăduință părintească de care a dat dovadă. Totodată, țin să precizez că nu mă aflu în spatele și nici nu am vreo legătură cu toate postările, afirmațiile, comentariile și ieșirile publice cu caracter denigrator limbaj jignitor făcute de unii lidri de opinie la adresa Mitropoliei și a Ierarhului.

Cu adâncă smerenie și plecăciune îmi cer iertare de la Mitropolit, Episcopi, preoți și toți neccredincioșii creștini pentru tulburarea pe care am produs.
Rog înalt Preasfinția Voastră să-mi restabiliți dreptul de a sluji în continuare și a desfășura activități de ordin liturgic, social și misionar. Promit că în viitor voi fi atent la replici și acțiunile pe care le fac”, a citit Melinti.

Amintim că, la 21 iunie, Mitropolia Moldovei i-a interzis parohului Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, Maxim Melinti, să oficieze slujbe până când nu se va pocăi public și „pe deplin”. Motivul este că preotul ar fi susținut comunitatea LGBT din Moldova.

La 26 iunie, într-o conferință de presă, preotul Maxim Melinti a comentat decizia Mitropoliei și s-a pocăit în public pentru faptul că nu a fost mai mult aproape de cei care au nevoie de asta. Însă, declarația sa nu a fost considerată pocăința publică și acestuia i interzis în continuare să oficieze slujbe.