Din iulie 2013, când în Republica Moldova a fost lansat serviciul de portare a numerelor de telefon, și până în prezent, de acest serviciu au beneficiat 200,3 mii de utilizatori, dintre care 183,5 mii sunt utilizatori de telefonie mobilă și peste 16,8 mii – utilizatori de telefonie fixă. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în primele șase luni din 2018, de acest serviciu s-au folosit 15,6 mii de utilizatori.

Cei mai activi în utilizarea serviciului de portare a numerelor au fost utilizatorii de telefonie mobilă. Din numărul total de portări efectuate în cinci ani, 91,6% sunt numere de telefonie mobilă. Cu referință la portarea numerelor de telefonie mobilă, statisticile arată că Moldcell este furnizorul care a primit, în cinci ani, cele mai multe numere în propria rețea prin portare – 99,5 mii numere, urmat de Orange Moldova cu 47,7 mii și Moldtelecom (Unite) – cu 36,3 mii. Cei mai mulți utilizatori care s-au portat în primul semestru al anului 2018 au optat pentru rețeaua Orange Moldova – 4,8 mii numere, în timp ce Moldcell a primit prin portare 4,7 mii de utilizatori, iar Moldtelecom (Unite) – 4,6 mii numere.

În cazul telefoniei fixe, în cinci ani de la lansarea portabilității, cele mai multe numere au fost portate către StarNet Soluţii – 7,2 mii, Orange Moldova – 3,7 mii, Moldtelecom – 1,9 mii și către ceilalți furnizori – 4 mii. În primul semestru al anului 2018, media lunară de portări a numerelor de telefonie fixă a constituit 257 numere, în creștere cu 35,4% față de perioada similară a anului 2017. Majoritatea celor 1,5 mii numere de telefonie fixă portate în prima jumătate a anului curent au fost împărțite între furnizori, astfel: Moldtelecom – 733 numere, Starnet Soluţii – 405 numere, Orange Moldova – 245 numere, iar ceilalți furnizori – 159 numere.

Specialiștii ANRCETI explică numărul neînsemnat de portări ale numerelor de telefonie fixă prin lipsa reţelelor fixe alternative cu acoperire naţională şi imposibilitatea tehnică pentru abonaţii conectaţi la reţea în baza tehnologiilor analogice de a utiliza serviciul de portare a numerelor.