În contextul declarațiilor cu privire la aplicarea practicii de stabilire a diagnozelor false de către două instituții medicale de copii în scopul sporirii bugetului instituției, comunitatea mamelor din Moldova solicită prim-ministrului, ministrului Sănătății și altor autorități publice competente, luarea măsurilor imediate pentru investigarea, soluționarea și prevenirea situațiilor similare în viitor. În acest scop un grup de mămici au inițiat o petiție online „Luptăm pentru copiii noștri- STOP diagnozelor false!”. Până în prezent petiția a fost semnată de 3 852.

Luând în considerație sutele de cazuri diagnosticate cu pneumonie fără realizarea investigațiilor de rigoare, care ulterior, au fost infirmate în alte instituții medicale, relatate pe rețelele de socializare de către părinți, solicităm Ministrului Sănătății dispunerea investigării /analizării protocolului de spitalizare și diagnosticare cu pneumonie în toate instituțiile medicale de copii din țară, prioritar în cele două spitale vizate, cu scopul de a interveni calitativ unde e cazul. În cazurile de confirmare a aplicării practicilor judicioase, solicităm sancționarea/demiterea persoanelor cu funcții de conducere din spitalele menționate pentru acțiunile sau inacțiunile acestora, care au condus la crearea situației date” se spune în textul petiției.

De asemenea, comunitatea mamelor solicită Avocatului poporului pentru drepturile copilului să se auto-sesizeze în vederea aplicării tuturor măsurilor legale pentru apărarea drepturilor copiilor în calitate de pacient – dreptul la sănătate: la respectarea standardelor de calitate și la aplicarea unui tratament corect, dreptul la informare.

Totodată, în textul petiției se menționează că mamele care au avut cazuri de diagnostic infirmat de pneumonie de alte instituții medicale sunt dispuse să colaboreze cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cu alte autorități publice abilitate prin oferirea detaliilor/informațiilor relevante problematicii abordate, la solicitare.

Doritorii de a semna petiția o pot face AICI.

Precizăm că, în urma informațiilor postate pe o rețea socială de medicul-neonatolog Mihai Stratulat privind calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 (SCMC nr.1) și Spitalul Clinic Municipal nr. 1 (SCM nr.1), ministerul Sănătății a creat o comisie care a evaluat informațiile și presupusele acțiuni raportate. Potrivit concluziilor comisiei nu au fost identificate cazuri nejustificate de internare a copiilor, iar cazurile de pneumonie sunt în scădere. În același timp, comisia a menționat devierea de la prevederile Codului de etică și deontologie medicală a medicului Mihai Stratulat.