/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Prețul biletelor pentru călătoriile pe rutele regulate naționale ar putea fi modificate

09 august 2018, ora 17:12

Subiectul a fost discutat de membrii Consiliului Consultativ, ca urmare a solicitării patronatelor din transport și a deciziei luate de membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), la ședința de săptămâna trecută.

În cadrul ședinței, reprezentanții transportatorilor au propus ca tariful pentru transporturile auto de călători să fie stabilit în conformitate cu cheltuielile reale. Potrivit lor, creșterea prețurilor la carburanți, lubrifianți, piese de schimb, precum și majorarea salariului minim pe economie duc la învechirea autobuzelor și microbuzelor antrenate în transportul de călători și au un impact negativ asupra ramurii de transport. De asemenea, membrii Consiliului Consultativ urmează să propună Ministerului Economiei și Infrastructurii liberalizarea tarifelor, după exemplul țărilor vecine – România și Ucraina.

La discuții au participat reprezentanți mai multor asociații de transportatori și reprezentanți ai sindicatelor din domeniu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram