/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Cum Guvernatorul BNM își argumentează salariul lunar de peste o sută de mii de lei

missing
10 august 2018, ora 14:35

„Orice aș răspunde la acestă întrebare, risc să trezesc nemulțumiri. E și firesc, într-o țară saracă, mai ales după scandalul provocat de frauda bancară. Dar tocmai aceasta din urmă necesită fortificarea Băncii Naționale cu specialiști independenți și buni. Când am venit la BNM, am fost frapat de numărul anormal de mare de posturi vacante în instituție. În unele departamente-cheie deficitul de personal depășea 50%. În 2016-2017, peste 80 de angajați și-au dat demisia, printre care 14 șefi de departamente și subdiviziuni. Pentru comparație, avem în total circa 420 de angajați și 23 de departamente și subdiviziuni. Au plecat mulți specialiști puternici și experimentați – o adevărata hemoragie a resurselor umane. E imposibil să-i reții când băncile licențiate, societățile de audit, cabinetele de avocatură sau firmele IT le oferă salarii mult mai bune. Uitați-vă câte posturi vacante la Banca Națională au fost expuse pe pagina web a BNM și pe alte site-uri de angajări.

În asemenea condiții este foarte greu să asiguri continuitatea și calitatea serviciului pe care au tot dreptul să ni-l ceară cetățenii, dar cu atât mai mult să angajezi un program ambițios de reforme, de curățare a sistemului și de schimbare fundamentală a cadrului legislativ pe care ni l-am asumat. Pornind de la aceste considerente, am promovat alinierea salariilor băncii centrale la nivelul pieței de referință din Republica Moldova pentru a reține și a atrage specialiști buni. După aprobarea reformei de către Consiliul de supraveghere a BNM, salariile tuturor angajaților, inclusiv al meu, au fost stabilite conform grilei de remunerare elaborate de firma de consultanță Korn Ferry în baza condițiilor pieței muncii din Republica Moldova și celor mai bune practici internaționale. Korn Ferry este una dintre cele mai experimentate firme în domeniul resurselor umane din lume care a lucrat cu multe instituții și bănci centrale, precum FMI, Banca Mondială, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei, iar mai aproape de noi – Banca Națională a Romaniei”, a răspuns Cioclea într-un interviu acordat presei.

Precizăm că, potrivit declarației Sergiu Cioclea are și un apartament de 75 m.p. pe care îl are în proprietate din 2009. Guvernatorul BNM nu deține alte imo­bile sau firme și nu a declarat nici un automobil sau vreun teren. De asemenea, păstrează aproape 190 de mii de lei în cinci conturi bancare, patru din care sunt deschise la Paris.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram