ORA 17.21 Protest Diaspora/Un jandarm a fost rănit în Piaţa Victoriei

Un jandarm a fost rănit la mitingul Diasporei, care se desfăşoară, vineri, în Piaţa Victoriei, el fiind transportat la spital, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

„A avut un traumatism la antebraţ şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca”, a spus Opriţa.

Cinci persoane au fost expuse la substanţele lacrimogene dispersate de către jandarmi la mitingul Diasporei, care se desfăşoară, vineri, în Piaţa Victoriei.

Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, după ce câţiva manifestanţi au încercat să arunce cu sticle cu apă.

ORA 17.11 Protest Diaspora/Opriţa (SMURD): Cinci persoane, expuse la substanţele dispersate în Piaţa Victoriei; două-examinate la faţa locului

Cinci persoane au fost expuse la substanţele lacrimogene dispersate de către jandarmi la mitingul Diasporei, care se desfăşoară, vineri, în Piaţa Victoriei.

„Au fost cinci persoane care au fost expuse substanţele dispersate în piaţă, trei dintre ele au refuzat examinarea şi două dintre ele sunt, în momentul de faţă, examinate la faţa locului”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, coordonatorul SMURD, dr. Bogdan Opriţa.

Protestatarii din Piaţa Victoriei au ocupat vineri carosabilul pe Şoseaua Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor, o parte dintre aceştia aşezându-se şi la intrarea în sediul Guvernului.

Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, după ce câţiva manifestanţi au încercat să arunce cu sticle cu apă.

ORA 17.05 Protest Diaspora/Trafic rutier deviat în Capitală, din cauza protestului de la Piaţa Victoriei

Traficul rutier a fost deviat, vineri, pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei – de la intersecţia cu Arhitect Ion Mincu, ca urmare a protestului din faţa Guvernului.

Potrivit Brigăzii rutiere a Poliţiei Capitalei, circulaţia maşinilor este deviată pe: Bulevardul Aviatorilor – de la intersecţia cu Arhitect Ion Mincu; pe Bulevardul Lascăr Catargiu – de la Piaţa Romană pe breteaua Iancu de Hunedoara către Piaţa Victoriei, str. Paris către Piaţa Victoriei şi pe breteaua de acces către Piaţa Victoriei – de la intersecţia cu Bulevardul Ion Mihalache.

Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor următoarele rute alternative: Calea Dorobanţilor – Ştefan cel Mare – Calea Moşilor – Piaţa Universităţii; Bulevardul Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Şoseaua Bucureşti – Ploieşti.

ORA 16.32 Protest Diaspora/ Participanţii la miting au ocupat carosabilul pe Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Aviatorilo

Protestatarii din Piaţa Victoriei au ocupat vineri carosabilul pe Şoseaua Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor, o parte dintre aceştia aşezându-se şi la intrarea în sediul Guvernului.

Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, după ce câţiva manifestanţi au încercat să arunce cu sticle cu apă. Un tânăr a fost scos din mulţime de un echipaj SMURD, după ce i s-a făcut rău de la gazele lacrimogene. De asemenea, alte trei persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Poliţia Rutieră şi echipajele de Jandarmerie redirecţionează maşinile care circulă în zonă.

Câţiva dintre manifestanţii care s-au aşezat în faţa gardului de la intrarea în sediul Guvernului au început să huiduie.

În jurul orei 16,00, în Piaţa Victoriei se aflau aproximativ o mie de protestatari.

ORA 15.37 Protest Diaspora/ Jandarmeria Bucureşti: Două persoane, conduse la Poliţie

Un bărbat de aproximativ 40 de ani care tulbura ordinea publică vineri în zona în care se desfăşoară protestul din Piaţa Victoriei a fost condus la secţia de Poliţie pentru identificare şi stabilirea măsurilor legale, a informat Jandarmeria Capitalei.

Totodată, o altă persoană a fost condusă la Poliţie deoarece dorea să participe la miting având asupra sa mai multe spray-uri cu vopsea (grafitti). Jandarmii au atenţionat persoana în cauză că nu poate participa la manifestaţie cu astfel de obiecte, însă aceasta, după ce s-a retras, ulterior a revenit în zonă.

ORA 13.46 Protest Diaspora/ Peste 200 de persoane scandează în faţa sediului Guvernului

Peste 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei vineri la prânz, pentru a participa la protestul iniţiat de asociaţii ale diasporei.

În faţa sediului Guvernului, sunt români veniţi din ţări precum Franţa, Italia, Suedia, Germania, Norvegia sau SUA, dar şi protestatari care au venit la Bucureşti din diferite judeţe.

Manifestanţii flutură steaguri tricolore şi ale UE şi scandează lozinci împotriva Guvernului şi a PSD: „Jos PSD!”, „Hoţii!”, „Demisia!”, „Anticipate!”, „DNA să vină să vă ia!”, „Fără penali!”.

Pe pancartele afişate şi tricourile purtate de protestatari se pot citi diverse mesaje: „Mi-aţi confiscat drepturile”, „Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”, „Nu cedăm”, „Nu: Romania coruptă; Parlamentari corupţi”, „Tudorel Toader – ministrul anihilării Justiţiei”.

Pentru a-şi face auzite mesajele, câţiva protestatari au adus în Piaţa Victoriei o maşină cu platformă pe care au instalat o staţie de amplificare.

În faţa sediului Guvernului se află şi reprezentanţi ai iniţiativei „Fără penali”, veniţi să strângă semnături pentru campania lor. De asemenea, ei comercializează în zonă şi o carte de versuri, „Diaspora rezist”, scrisă de Doru Cernescu.

Zona Pieţei Victoria este încercuită cu garduri şi păzită de efective ale Jandarmeriei. Circulaţia rutieră, la această oră, se desfăşoară în condiţii normale. AGERPRES/(AS – autori: Daniel Florea, Mihaela Tudorache, Florentina Ştefănescu, Roberto Stan, editori: Florin Marin, Claudia Stănescu, Mihai Simionescu, editori online: Irina Giurgiu, Anda Badea)

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.