Simultan cu protestul de la Chișinău din 26 august, diaspora anunță despre organizarea protestelor la Milano și Londra. Astfel, moldovenii din orașele respective sunt invitați să se alăture manifestațiilor.

Protestul de la Milano va avea loc la consulatul R. Moldova și se va începe la ora 12.

„Vrem să anunțăm moldovenii care nu vor pleca acasă în R. Moldova, că pe data de 26 august va fi organizat un protest pașnic la Milano consulatul R. Moldova. Nu fiți indiferenți, veniți să fim uniți și să susținem poporul nostru”, spun organizatorii evenimentului.

Cel din Londra se va desfășura la Marble Arch (Oxford St, London W1C 1LX) cu începere de la ora 12. „Londra se alătură protestelor din PMAN. Protestăm împotriva corupție, hoției și fărădelegilor din Moldova. Dorim o țară ca afară, unde drepturile și libertățile omului sunt respectate. Vrem o moldovă mai bună unde să ne putem întoarce cu drag!”, se spune pe pagina evenimentului.

Amintim că, pe data de 26 august în Piața Marii Adunări Naționale Mișcarea de Rezistență Națională ACUM organizează un protest de amploare.