JOB de vis: Stai şi te relaxezi, în condiţii de LUX, vizitezi Maldive şi primeşti BANI pentru asta!

25 august 2018, ora 20:36

Potrivit Mediafax, un resort de lux din Maldive angajează pe cineva care să vândă cărţi pe o insulă. Philip Blackwell, cel care obişnuia să conducă lanţul de librării cu acelaşi nume, vrea să angajeze pe cineva care să vândă cărţile la magazinul său din resortul Soneva Fushi.

„Plata este derizorie, dar beneficiile pe care le ai pe lângă sunt de neegalat. Este un job la care mulţi visează. Dacă aş mai fi avut 25 de ani, cu siguranţă m-aş fi angajat”, a spus Blackwell publicaţiei The Guardian.

Candidatul admis va avea cazarea aproape de resort, unde vilele sunt „ascunse într-un frunziş dens pe o insluă privată”, costul pe noapte pentru turişti fiind de 26.000 de dolari.

Aceştia vor scrie „un blog hazliu şi plin de viaţă care va spune cât de obositoare este viaţa unui om ce vinde cărţi, pe o insulă”, vor avea sesiuni de povestiri cu copiii şi vor găzdui ateliere de scris creativ.

Cei interesaţi se vor putea înscrie pentru o perioadă de cel puţin trei luni şi trebuie să fie pasionaţi de cărţi.

„Vrem pe cineva care să fie creativ şi care să îi facă pe alţii să înceapă iubească cititul”, a mai adăugat Blackwell.

Listarea a fost postată pe Book Brunch, pe 16 august 2018.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram