Nici Maia Laguta, nici Aurel Bucureanu nu au putut explica ce fac susținătorii lui Ilan Șor în Piața Marii Adunări Naționale. Într-o intervenție video pentru Ziarul de Gardă Laguta a spus că nu știe nimic de manifestația lui Șor, și că scena din PMAN ar trebuie să fie instalată de Guvern, iar ea urma să o folosească.

Totodată, Laguta a declarat că nici ea, nici Bucureanu nu are competențe de a permite sau interzice cuiva să manifeste în PMAN. Ea a amintit că a cerut primăriei să emită o dispoziție prin care ei să i se acorde prioritate la desfășurarea manifestației în PMAN.

În același timp, Aurel Bucureanu afirmă că a fost telefonat de „mai multe persoane” care și-au manifestat interesul să participe la „protestul împotriva scumpirii prețurilor la carburanți” și că a permis tuturor doritorilor să vină.

Bucureanu a mai declarat pentru Ziarul de Gardă că nu este organizatorul concertului din PMAN și nici aparatajul nu-i aparține.