În Piața Marii Adunări Naționale a început și protestul Mișcării Naționale de Rezistență ACUM. Zeci de oameni sunt în piață. În același timp, are loc și protestul organizat de partidul Șor împotriva PAS și DA. Mai jos imagini live din PMAN

UPDATE. 18:49. În cadrul protestului a fost adoptată Proclamația Adunării Generale a Cetățenilor. Principalele solicitări ale protestatarilor potrivit proclamației:

Demisia Guvernului Filip
Organizarea unor alegeri libere ș corecte în baza sistemului proporțional
Validarea alegerilor pentru funcția de primar general al Capitalei
Anularea imediată a legii amnistiei fiscale
Oprirea persecuției politice a opoziției
Finalizarea investigației privind furtul miliardului și tragerea la răspundere a celor implicaț
Adoptarea legii Mangnitky
Urmărirea penală de către instituțiile UE a cetățenilor R. Moldova pe teritoriul UE unde au fost comise fraudele.

UPDATE. 18:39. Maia Sandu anunță că vor colecta semnături pentru o cerere adresată UE prin care să solicite să cerceteze investigația furtului miliardului în țările

UPDATE. 17:19. Participanții au revenit în Piața Marii Adunări Naționale. Participanții la protest susțin cuvântări de pe scena instalată în apropiere de monumentul Ștefan cel Mare.

UPDATE. 15:20. Oamenii scandează Rușine. Maia Sandu a anunțat că oamenii vor porni într-un marș către principalele instituții ale statului: Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Naționale al Anticorupție. Năstase a completat lista cu Parlament, Guvern și Curtea Constituțională. După marș aceștia se vor întoarce în piață.

UPDATE. 14:39. Alexandru Slusari a declarat că protestul organizat de Șor este fără autorizație și a cerut ca aceștia să elibereze piața.

UPDATE. 13:57. Năstase anunță că vor improviza o scenă în fața monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt și cheamă oamenii la un protest pașnic.

UPDATE. 13:53. Oamenii se adună și strigă „Jos Mafia”. Cele două proteste sunt despărțite de un cordon de carabinieri.

UPDATE. 13:46. Maia Sandu cheamă la calm. Toți protestatarii sunt invitați să se apropie la monumentul lui Ștefan cel Mare.