Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1706: Atacuri masive, planul lui Putin și cea mai grea iarnă. Zelenski anunță o întâlnire importantă

Expert IDIS Viitorul: În preajma alegerilor parlamentare BNM va ține stabil leul

Foto: Accent TV
29 august 2018, ora 18:07

Leul moldovenesc s-a apreciat timp de doi ani și jumătate față de toate valutele, în timp ce în 2014, 2015 și 2016 s-a depreciat și a înregistrat noi recorduri. Cursul leului merge pe carusel, ba se depreciază, ba se apreciază, ceea ce nu face bine economia țării și populației.

„În prezent, asistăm la aprecierea leului, care a durat și în luna august. Însă în penultima săptămâna a calendaristică a lunii, moneda națională s-a depreciat cu 1,4% – cel mai mult în acest an față de coșul valutar (euro – dolar). În primele trei săptămâni leul s-a întărit, iar în ultima săptămână s-a depreciat și a ajuns la nivelul de la începutul lunii. Acest lucru confirmă una din ipoteze că începe procesul, în preajma campaniei electorale, când se acutizează cererea față de valută din partea agenților economici. Acest lucru diminuează din presiune. În prezent oferta de valută este mai mare față de cerere”, susține Ioniță.

Leul moldovenesc a trecut prin câteva etape. În anul 2014 a fost o etapă de stabilizare când oferta și cererea erau la același nivel până atunci oferta era mai mare. După care a urmat criza din sistemul bancar când a scăzut oferta de valută, iar cererea rămas constatată lucru care a dus la un deficit de 800 milioane USD și la deprecierea monedei naționale. Punctul de echilibru a fost atins în 2016 când cererea și oferta au devenit relativ stabile. O altă etapă a început în 2018 când a început să crească oferta cu peste 700 mil USD, surplus de ofertă de valută față de cerere, care a dus la aprecierea valutei naționale. În luna martie piața a atins maximul – diferența dintre cerere și ofertă a fost de 370 milioane USD.

„În prezent se observă că oferta de valută din partea cetățenilor continuă să crească, dar destul de lent. Dacă nu se va întâmpla nimic oferta netă din anul 2018 va fi de 2,1 miliarde USD. Or, oferta crește, dar din luna martie a încetinit. Pe fundalul unei oferte stabile asistăm la un fenomen interesant – creșterea accelerată a cererii de valută din partea agenților economici. Dacă în luna martie cererea anuală de valută era de 1,6 miliarde USD, în prezent cererea anuală a atins cota de 1,8 miliarde USD, iar în trimestru trei va fi, cel mai probabil, de 2 miliarde USD”, a mai spus Ioniță.

De regulă, în luna august oferta de valută din partea populației este cu 40% mai mare față de restul lunilor. Acest ofertă excesivă de valută a dus la aprecierea leului în primele 3 săptămâni ale luni, iar în săptămâna a patra cel mai probabil am asistat la creșterea puternică a cererii de valută, cea ce a condus la o depreciere a leului.

Creșterea cererii de valută din partea agenților economici pe fundalul unei oferte stabile din partea populației, va reduce presiunea pe piața valutară, drept consecință scade probabilitatea de întărire a leului față de USD și EURO . S-ar putea ca până la sfârșitul anul cererea de valută să depășească oferta și va duce la o ușoară depreciere leului. Ușoară pentru că BNM nu va permite o depreciere mare în preajma alegerilor. Aparent are toate instrumentele. Rezervele valutare se apropie de 3 miliarde USD – recordul pe care nu l-a mai atins vreodată. BNM și-a epuizat rezervele valutare de două ori. Prima dată în anul 2008-2009 ca urmare a crizei valutare regionale și fiind în preajma alegerilor parlamentare BNM nu a permis deprecierea, ci intervenit pe piață și și-a erodat rezervele cu 700 milioane USD. A doua situație similară a fost în 2014 în urma devalizării sistemului bancar cu un miliard USD. În acea perioadă rezervele valutare s-au redus cu 1,1 miliarde USD.

În prezent intrăm asistăm la un nou joc valutar când rezervele valutare au ajuns la aproape trei miliarde USD. Dacă nu vor fi alte șocuri, care nu pot fi prevăzute, va fi nevoie de intervenții minore.

Totodată, economistul Veaceslav Ioniță susține că în luna octombrie va putea fi observat și efectul amnistiei fiscale, care va genera valută în țară. Cel mai probabil amnistia fiscală va susține piața valutară, în condițiile în care oferta de valută din partea persoanelor fizice și-a epuizat ritmul de creștere. Vom asista la două procese. O parte din agenții economici, ca urmare a ciclului electoral, preferă să procure valută din varii motive, iar alții fiind ademeniți de amnistia fiscală vor aduce valută în țară. Este greu de estimat care va fi fluxul de pe ambele părți.

În concluzie, Ioniță e de părere că cel mai probabil în luna septembrie vom asista la o ușoară depreciere a leului moldovenesc, iar BNM cel mai probabil va avea o ușoară intervenție pe piață. După acesta dacă cererea de valută va continua să crească, iar fluxurile de valută așteptate nu vor intra în țară BNM ar putea interveni pentru a intra în electorală cu un leul stabil.

O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?

/VIDEO/ Accident cu trei mașini la Ciocana: Două persoane au ajuns la spital, iar un stâlp electric a fost doborât
/VIDEO/ Accident cu trei mașini la Ciocana: Două persoane au ajuns la spital, iar un stâlp electric a fost doborât
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Irina Gutnic a revenit în fața Primăriei Chișinău și anunță aderarea la un partid: „Clasa politică are nevoie de o resetare”
/VIDEO/ Irina Gutnic a revenit în fața Primăriei Chișinău și anunță aderarea la un partid: „Clasa politică are nevoie de o resetare”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Motorina urcă la pragul de 36 de lei: Cât vor costa carburanții pe 27 octombrie 2026
Motorina urcă la pragul de 36 de lei: Cât vor costa carburanții pe 27 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente