Un grav accident a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în localitatea Gara Roşieşti, din judeţul Vaslui, unde un microbuz în care se aflau opt persoane a fost lovit de tren, scrie adevărul.ro.

Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost mobilizate în zonă. Accidentul a avut loc la nivelul de cale ferată, după ce şoferul microbuzului, un cetăţean din Republica Moldova, ar fi aţipit la volan. Microbuzul a fost acroşat razant de trenul Inter-Regio Iaşi-Mangalia.

În urma impactului, toate persoanele au supravieţuit. Singurul rănit mai grav a fost şoferul microbuzului care a fost transportat la spital, alături de un alt pasager, cu leziuni mai uşoară. Alte două persoane au fost asistate medical la faţa locului, însă celelalte au refuzat transportul la spital.

„Avem o victimă (şoferul microbuzului – n.r.) trimisă la spital cu traumatism picior drept şi în maşina TIM avem un pacient politraumatizat pe care îl ducem la spital pentru investigaţii şi tratament. Toţi cei din microbuz sunt moldoveni, nu prea ne-am putut înţelege cu ei, nu vorbesc limba română. Oricum, au avut mare noroc, noi ne aşteptam la un dezastru cu persoane rănite grav sau decedate, însă şansa a fost de partea lor, lucru care ne bucură”, a declarat medicul urgentist Carmina Piseru, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe al Spitalului Judeţean Vaslui.

Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro