Sâmbătă, 1 septembrie, Alianța pentru Centenar anunță despre organizarea unu eveniment de amploarea în Piața Marii Adunări Naționale dedicat unirii. Acesta urmează să se înceapă la ora 12.

„Toată lumea care vrea Unirea vine în Piața Marii Adunări Naționale! Locul în care s-au câștigat cele mai mari bătălii pentru demnitatea și cauza națională. După independență, limbă română și tricolor – venim să ne câștigăm ReUnirea și reîntregirea teritoriilor naționale!”, spun organizatorii pe pagina evenimentului.

Tot acolo ei menționează că manifestația urmează să readucă reunirea pe agenda publică locală și internațională, menționând că va fi a doua manifestație de amploare după cea din 25 martie 2018. „Prima victorie am avut-o la București, Parlamentul României a votat pe 27 martie 2018 Unirea cu Republica Moldova. A 2-a victorie ne găsește uniți în Chișinău!”, mai spun organizatorii.

Precizăm că pe 1 septembrie, potrivit site-ului primăriei în PMAN mai sunt planificate alte trei manifestații: A.O. „Credință Patriei” anunță organizarea a două evenimente: un miting pentru promovarea valorilor național-patriotice cu participarea a șase mii de persoane și o manifestație Național-Patriotică cu participarea a cinci mii de persoane. Iar, societatea Civilă în frunte cu Aurel BUCUREANU, Alexei FROLKOV și Svetlana ȘANDROVSCAIA anunță organizarea unui protest față de ridicarea prețurilor la combustibil și revenirea acestora la prețul de 14-15 lei pentru un litru. Numărul estimat de participanţi este de cinci mii.