După ora 23, cele trei autocare au ajuns în centrul Chișinăului unde au putut să se îmbarce participanții Marșului Centenar. Liderul ODIP, Vlad Bilețchi, a anunțat că poliția are ordin să evacueze manifestanții, de aceea, a îndemnat oamenii să părăsească PMAN.
Reamintim că autocarele cu care unioniștii au venit din România la manifestația de la Chișinău au fost oprite de polițiști la intrarea în oraș. Din acest motiv manifestanții din PMAN au mers să convingă polițiștii să permită autocarelor să intre în oraș. Liderii unioniștilor au fost ridicați pe sus de către forțele de ordine după ce aceștia au încercat să blocheze strada, spun polițiștii.