Crima odioasă în sectorul Botanică. Doi tineri au fost găsiți aseară, fără suflare, într-un apartament. Cadavrele au fost descoperite de mama uneia dintre victime, atunci când a revenit acasă. Potrivit poliției, cei doi prieteni ar fi fost înjunghiați mortal. Astăzi, poliția Capitalei a anunțat că a reținut un suspect - un tânăr de 20 de ani, din raionul Cantemir.

Doi bărbați, de 30 și 31 de ani, au fost găsiți fără suflare într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Poliția a fost anunțată de mama unuia dintre victime, care a depistat cadavrele în locuința sa. Potrivit poliției, cadavrele bărbaților aveau semne de moarte violentăAna Sîrbu, reporter TV8.

Tragedia a avut loc într-un apartament situat pe strada Trandafirilor. Unii locatari au aflat de la reporterul TV8 că această crimă s-a produs în blocul lor.

S-a întâmplat la noi în bloc? Eu încă mă miram unde au fost uciși. Am văzut la televizor”.

Prima dată aud. Nu, nu știu”.

Nu, nu am auzit nimic. Era noaptea, copiii dorm”.

Totuși, un vecin dintr-un bloc din preajmă spune că a auzit niște voci în această dimineață”.

Cineva umbla și vorbea. Dimineața când m-am trezit, am crezut că a fost la noi în bloc”.

„Pur și simplu, erau discuții calme. Nimic deosebit. Erau niște discuții. M-am trezit de la aceste discuții”

Poliția a pornit o cauză penală pe acest caz. În rezultatul acţiunilor de investigaţii desfăşurate, oamenii legii au reținut un suspect. Acesta are 20 de ani și este originar din raionul Cantemir. Alte detalii nu au fost oferite presei. Inculpatul riscă închisoare pe viață.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Vlad Coroban