Toamna a început cu vești proaste pentru Dorin Chirtoacă. Fostul primar general a sperat că măcar de această dată judecătorii îl vor scoate de sub control judiciar, dar nu a fost să fie. Instanța a luat decizia de a-i prelungi cu încă 60 de zile măsura de reprimare, astfel ca fostul edil nu va putea părăsi Chișinăul încă două luni. Chirtoacă a calificat cererea procurorului drept una lipsită de logică, acuzație respinsă de acuzator.

„Inclusiv și astăzi dumnealor au solicitat o întrerupere pentru a face cunoștință cu demersul procurorului, ne-cătând la faptul că pe data de 24 inculpatul a primit copia demersului, s-a semnat că a primit demersul. Însă, astăzi, în instanță, au invocat precum că nu au primit demersul. Iarăși este o intenție a părții apărării de a tărăgăna cu cât mai mult procesul penal”, a declarat Dumitru Robu, procuror.

„Procurorul este un mincinos și jumătate. I-am demonstrat lucrul acesta de mai multe ori și la fiecare ședință vine cu minciuni noi. Clar că la noi nu mai contează nimic când este dictatură. Negrul poate fi alb iar albul poate fi negru”, a susținut Dorin Chirtoacă, ex-primar de Chișinău.

Cât despre cererea de prelungire a măsurii de reprimare cu încă 60 de zile, Chirtoacă crede că argumentele procurorului sunt lipsite de sens. Totuși, fostul edil a evitat să spună ce ar fi făcut dacă nu mai era să fie cercetat sub control judiciar.

„Cică, să nu influențez martorii. Păi dar acele persoane se găsesc tot în Chișinău. Ele nu se găsesc la Bălți, la Orhei sau în altă parte. De ce se crede că dacă aș fi putut circula în toată Republica Moldova sau peste hotare ar fi fost o problemă”, a întrebat Dorin Chirtoacă.

Astăzi, avocații urmau să-i adreseze, din nou, întrebări viceprimarului general, Nistor Grozavu, dar instanța a decis să amâne audierea pentru mijlocul lunii octombrie, când va avea loc următoarea ședință de judecată.

Dorin Chirtoacă a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată anul trecut, pe 26 mai. Fostul primar general este învinuit de trafic de influență și riscă de la trei la șapte ani de pușcărie. Acesta mai este cercetat și pentru prejudicierea bugetului municipal cu aproape 66 de milioane de lei. Dosarul în cauză se află abia la etapa urmării penale. Fostul edil se declară nevinovat.