Profesorii vor primi salarii mai mari, începând cu 1 septembrie curent. Guvernul a aprobat astăzi, 5 septembrie, o hotărâre pentru executarea legii elaborate în acest sens. Astfel, salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ finanțate de la buget va fi indexat cu 8%. .

Astfel, salariul de funcție al unui rector va crește până la 6460 lei, iar al unui profesor universitar – până la 4840 lei. Cu 325 de lei se va majora salariul conferențiarilor universitari, iar cel al lectorilor va crește cu circa 300 de lei.

De salarii majorate vor beneficia și asistenții universitari, antrenorii și formatorii din învățământul superior. După același algoritm vor fi majorate salariile angajaților din învățământul general și profesional tehnic.

Pentru efectuarea majorărilor, în anul curent, în bugetul de stat sunt prevăzute 130 milioane de lei.