Boris Babin a fost adus în sala de judecată cu mâinile la spate, fiind escortat de mai mulți polițiști. Deși procurorul spune că acesta și-a recunoscut vina, în fața camerelor tânărul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.
„Urma să ne expune la acțiunea civilă înaintată și la cererea depusă de către avocat și inculpat privind examinarea cauzei penale în baza articolului 364 prim, din Codul de Procedură Penală, adică procedură simplificată. Adică își recunoaște faptele indicate în rechizitoriu și acceptă toate probele indicate în rechizitoriu”, Sergiu Zamă, proccuror
Între timp, avocatul familiei Țăranu a înaintat și o cerere prin care va solicita de la învinuit prejudicii morale și materiale.
„Din păcate nu pot să vă numesc care sunt sumele prejudiciului moral sau material. Pentru ședința următoare fixată deja o să fie pusă în discuție cererea și atunci o să vedem care este rezultatul acesteia”, Cristina Iachimov, Avocatul Familiei Țăranu
Tragedia s-a produs la sfârșitul lunii Iunie. Fiul analistului politic Anatol Țăranu a decedat după ce a fost împușcat, iar cadavrul a fost găsit de poliție lângă apartamentul său. La scurt timp a fost reținut principalul suspect, care s-a dovedit a fi vecinul victimei. Potrivit poliției, cei doi s-au luat la ceartă, ambii fiind în stare de ebrietate. Ulterior, Babin a tras în victimă de câteva ori din arma pe care o deținea legal. În timpul perchezițiilor, în apartamentul acestuia poliția a depistat patru arme de foc și muniții pe care acesta le-ar deține legal. Dacă va fi recunoscut vinovat individul riscă până la 15 ani de pușcărie.