Comunitatea liceelor Orizont cer o analiză obiectivă a motivelor care au generat decizia de declarare a celor șapte cetățeni turci indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova, fiind în procedură de azil. De asemenea, solicită să se prezinte și dovezile în baza cărora au fost învinuiți cetățenii turci.

De asemenea, comunitatea cere să se ia atitudine faţă de acţiunile inumane în timpul reţinerii. Într-o adresare pe o rețea de socializare se spune că deși avocații au fost foarte insistenți, nici până la această oră soarta cetățenilor turci nu este cunoscută, iar motivul reţinerii este dubios. „Printre cei reţinuţi sunt persoane care au activat în Republica Moldova până la 25 de ani fără a fi măcar suspectate de careva activităţi ilegale. Pare ciudat că anume acum au fost declarate indezirabile, iar expulzarea lor în Turcia va avea un sfârşit tragic”, se spune în adresare.

Rețeaua de licee Orizont îşi continuă activitatea în regim obişnuit.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a descins, joi dimineață, 6 septembrie, la filialele liceu Orizont din Republica Moldova și a reținut șapte angajați de origine turcă. Calificând aceste persoane drept periculoase pentru securitatea națională a Republicii Moldova, SIS le-a expulzat în Turcia.