/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

A vrut să obțină un permis de ședere în R. Moldova. Ce pedeapsă a primit un cetățean străin

missing
11 septembrie 2018, ora 16:20

Potrivit Procuraturii Anticorupției, condamnatul a apelat la un alt cetățean străin, domiciliat la Chișinău, care pretindea că în schimbul unei sume de 4000 de euro, ar putea influența funcționari din cadrul Biroului Migrație și Azil, în vederea soluționării cererii acestuia de a-i fi eliberat permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, care anterior i-a fost refuzată de către autorități. Primind suma pretinsă, acesta a încercat să soluționeze chestiunea, adresându-se la mai multe persoane, oferindu-le diverse sume de bani.

Prin urmare, procurorii, în scopul identificării, în final, a funcționarului care urma să soluționeze cererea de acordare a permisului de ședere solicitantului, a documentat întregul lanț infracțional, format din patru cetățeni străini și doi moldoveni dintre care un ex-angajat al Biroului Migrație și Azil implicați, în cadrul mai multor episoade de transmitere a mijloacelor bănești.

La moment, toți șase sunt cercetați penal, având statut de învinuit pe o cauză penală pornită pe faptul săvârșirii traficului de influență. Menționăm că, doi învinuiți se află în arest preventiv, un altul – în arest la domiciliu, ceilalți trei învinuiți au interdicție de a părăsi țara.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram