Vă amintiți, probabil, anunțul autorităților municipale, făcut la început de an, care promiteau să repare capital 8 pasaje subterane? Aflați că în niciuna dintre ele nu s-au facut vreo lucrare sau investiție. Ca de fiecare dată când ceva nu merge cum trebuie, șefii de la primăria Chișinău au explicații. Procedura legala anevoiasă ar fi motivul care tergiversează procesul de modernizare a subteranelor. Totuși, există și speranțe. Primul pasaj ar putea fi reparat, însă …abia la anul.

Prima pe lista celor 8 pasaje subterane, ce se regăsea în lista autorităților, era trecerea de lângă mallul din sectorul Botanica. Aici, urmau să fie reparate scările, pereții și sistemul de iluminare. În premieră, pentru capital, s-a propus acoperirea scărilor cu sticlă și instalarea unui ascensor special pentru persoanele cu necesități special (Acoperă cu imagini de aici:

„Vedeți ce-i aici prim-prejur. Asta eu nu știu dacă e subterană sau e veceul de la gară.”

”Avem rugămintea către primărie, către toate istanțele care se ocupă cum vor, ca lumea să nu treacă pe drumul unde trec mașinile, poftim, lasă să ne facă și nou condițiile care trebuiește.”

„Sigur că ar trebui să o începem de la noi, dar e vorba de, cred că de niște finanțe e vorba. De un gospodar bun.”

„Eu merg cu copilul meu de la grădiniță și el se teme. Când ajunge spune că e urât și nu vrea să meargă. Uitați-vă ce scări, cum să trec cu un copil. Cu copilul cu un cărucior cum să te cobori, n-ai cum să te cobori.”

Și alte pasaje subterane din capitală arată deplorabil.

„La trecerea de lângă Academia de Științe, de exemplu, primejdia îi paste pe trecători chiar de la intrare. Cei care au curajul să treacă pe aici trebuie să fie foarte atenți la scări, pentru că pe alocuri lipsește o treaptă, două sau chiar toate”, Diana Popa, reporter TV8

Deși au fost curățate și dezinfectate două zile în urmă, subteranele sunt pline de gunoi, iar cei care trec pe alături se plâng că dau nas în nas cu oamenii străzii.

„Stau de multe ori oameni care cerșesc. E foarte dureros. Acum pur și simplu așa-i timpul, dar să vedeți 5-6 oameni aici. Murdărie, umiditate, peste tot scris, desenat ce dorești.”

„Seara e foarte strașnic să cobori aici. Aș vrea să fie mai multă lumină, un peisaj mai plăcut. Deoarece când cobori ai impresie că e o gunoiște, sunt vagabonzi. Noaptea mi-e frică să trec.”

„Nu-i conducător în țară ca lumea, iată de ce. Ei își bat capul numai de buzunarele lor, dar de ce-i aici… Mizerie cu totul.”

În preajma campaniei electorale pentru alegerile locale din capitală, fostul primar interimar Silvia Radu a promis că încă din martie, mai multe treceri subterane vor fi reconstruite capital. Iată cum explică motivul tergiversării șeful direcției Transport al primăriei.

„Eu merg în această procedură pe cale legală. Am avut aproare de către consiliul municipal. Am avut aprobare ce ține de proiectare, de reconstrucție. A urmat o perioadă de proiectare, care, de asemenea, are o perioadă de executare. Nu se face o proiectare atât de ușor. Urmează procedura legală de licitație și propriu-zis lucrările”, Vitalie Butucel, Șef Diecția Transport și căi de Comunicație

Conform planului, în fiecare an ar urma să fie reparate cel puțin două pasaje subterane, mai precizează Butucel.

„Investiția într-un pasaj subteran, cum ar fi cel din bulevardul Dacia, se ridică la aproximativ opt milioane cu tot cu acoperișul din sticlă. Proiectul din bulevardul Dacia este un proiect destul de simpatic, este în concordanță cu normele europene și va arăta foarte bine”, Vitalie Butucel, Șef Direcția Transport și căi de comunicație

În municipiul Chișinău sunt, în total, 20 de pasaje pietonale subterane. Din acestea, 12 sunt transmise în gestiunea agenţilor economici, care sunt obligați să supravegheze starea trecerilor și, după caz, să intervină cu reparații.

Reporter: Diana Popa
Imagini: Oleg Cozlov