Necaz pe capul unor părinți din capitală care își duc copiii cu nevoi speciale la o grădiniță specializată. Aceștia au aflat cu stupoare că instituția urmează să devină grădiniță obișnuită. În acest fel, trebuie să aleagă sau își lasă copiii pe loc, sau să-i transfere la o altă instituție specializată. Însă, atât părinții, cât și educătorii sunt împotrivă, pentru că le-ar crea mai multe probleme. Direcția Educație Râșcani, însă, dă asigurări că transferul este pentru binele copiiilor.

Să ai un copil cu dizabilități – este dificil, zic părinții, iar ei se declară mulțumiți de munca personalului specializat de la Grădinița nr 74. Oxana ne spune că fiul său care, diagnosticat cu autism, a înregistrat progrese de când frecventează această grădiniță.

Săptămâna trecută am rămas brusc mirată, când a văzut 2 troleibuze, s-a oprit în loc și mi-a spus „Mama, ele seamănă!” Deci animalele a început să le cunoască, câinele pisica, care până acum nimic…”, Oxana Ciobanu, mama

Femeia este împotriva transferului în altă grădiniță, pentru că micuțului îi va fi greu să se adapteze.

Toți autiștii, nu doar Luca, odată ce a memorizat, știe cum să ajungem la grădiniță, el nu mai acceptă alte căi. Chiar dacă putem să o luăm pe o scurtătură, el țipă că el nu pe acolo trebuia să meargă. Dar nu vreau să distrugem mai tare psihicul lor decât este distrus”, Oxana Ciobanu, mama

Mai mult, transferul în cealaltă instituție specializată le-ar crea părinților și mai multe greutăți. Asta, pentru că nu lucrează în timpul verii, iar părinții sunt nevoiți să găsească alternative, după cum ne spune această mamă, care a cerut să-i păstrăm anonimatul.

Alte instituții nu ne oferă acest lucru, din motiv că au un program doar până în mai, deja iunie, iulie, august nu lucrează. Suntem legați, practic toată vara să stăm acasă. Să iau cadru de sprijin copilului meu nu-mi permit, dar nici nu-l putem găsi.

Autoritățile dau asigurări, însă, că programul de lucru al gradiniței specializate de alternativă va fi prelungit.

Acesta nu este un impediment în ceea ce privește activitatea Grădiniței Orfeu. În cazul în care vor fi solicitări din partea părinților, grădinița va continua să activeze și pe parcursul verii”, Andei Păvăloi, șef Diecția Educație Râșcani

O altă problemă semnalată de personal este că vor fi eliberate din funcție cadrele specializate. Maria Avram, aflată în prag de pensionare, este pusă în situația să-și găsească alt loc de muncă.

Psihopedagogii, defectologii, rămânem pe drum. Mi-am dedicat toată viața mea acestor copii, dar acum nu știm ce să facem, fiind că de noi nu spune nimic. 1:54 -1:58 Ceea ce ne încalcă drepturile noastre, activând de-o viață”, Maria Avram, specialist defectolog

Ca pedagog eu pierd din salariu dacă mă transfer într-o instituție de masă”, Victoria Tulbea, educator și specialist psiho-pedagogie specială

Conform Direcției de Învățământ, după reorganizare, grădiniță urmează să primească 80 de copii, în timp ce acum găzduiește 26. Totuși, angajații se îndoiesc că grădinița se va redeschide, pentru că ar fi prea puțin spațiu.

Aici copii tipici nu pot să încapă mai mult de 10 – 12 într-o grupă. Chiar nu înțelegem cui îi trebuie acest local, intuiesc, personal, că ne aflăm în centrul orașului, acces din toate punctele, aici s-ar putea face multe și de toate”, Victoria Tulbea, educator și specialist psiho-pedagogie specială

De partea cealaltă, autoritățile spun că nu s-a luat încă o decizie finală și toate părțile urmează să fie consultate.

Urmează să fie încă investigată situația, la moment se discută asupra transferului, dar un există încă un ordin aprobat definitiv de către Direcția Generală și Consiliul de Administrație”, Andrei Păvăloi, șef Direcția Educației Râșcani

Reporter: Felicia Crețu
Cameraman: Oleg Cozlov