Premiera a două filme documentare –„Legământ” și „Teatrul Mare din Soroca”, realizate de către doi tineri regizori și turnate la studioul Telefilm-Chișinău, a avut loc sâmbătă, 15 septembrie, în capitală.

Solicitată de IPN, Lucia Tăut, regizoarea filmului „Legământ”, a spus că în acest film a încercat să redea soarta unui tânăr, crescut de către bunici – o realitate trăită de mulți moldoveni. Filmul a fost realizat în satul Țaul, raionul Dondușeni, acolo unde, în perioada sovietică, la Colegiul Agricol, au învățat mulți străini. Când unii dintre aceștia au plecat, copiii au rămas să crească cu un singur părinte sau cu bunicii.

Eroul filmului „Legământ” a crescut cu bunicii pentru că mama a plecat peste hotare, în Federația Rusă, iar tatăl său, cetățean străin, s-a întors în țara sa. Lucia Tăut spune că în toamna anului trecut a pus pe hârtie ideea, apoi a urmat o perioadă de documentare, iar în primăvară au început filmările.

Regizorul filmului „Teatrul Mare din Soroca”, Eugeniu Popovici, spune că au fost făcute multe filme despre romii din Soroca, însă a dorit să abordeze altfel subiectul. Fiind într-o deplasare în orașul Soroca, a dat de casa cu trei cai, o copie a Teatrului Mare din Moscova și astfel a făcut legătura dintre teatru și firea teatrală a romilor din casa cu trei cai. „Am dorit să vedem ce este mai departe de cortină, cum este viața lor. Ideea filmului a apărut în septembrie anul trecut, producția și filmările au început în luna mai”, a spus Eugeniu Popovici.

Filmele sunt rezultatul cursurilor de instruire privind planificarea și realizarea filmelor documentare organizate de către Consiliul Europei şi UE, și susținute de către regizoarea Irene Langemann.

Șefa interimară a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Eva Gutjahr, a spus că instituția pe care o reprezintă susține mass media din Republica Moldova de mai mulți ani și adesea face acest lucru împreună cu UE.

„Sprijinul nostru pentru Telefilm cred că a fost foarte important pentru a permite departamentului să-și reînceapă activitatea după 25 de ani de pauză. Suntem mulțumiți de cele două filme. Tinerii regizori și echipa Telefilm lucrează cu regizori internaționali la alte șase documentare care vor apărea în curând”, a spus Alina Doroftei, de la Delegația UE la Chișinău.

Filmele au fost prezentate în satul Țaul și la Soroca pe 7 septembrie, iar în curând vor fi difuzate și la TV.