După ședința Consiliului Politic Național, care a avut loc vineri, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că va fi modificată componența Guvernului. Potrivit lui, acest lucru va fi făcut pentru a crește performanța executivului condus de Pavel Filip și pentru a aduce oameni noi.

„Mai sunt domenii în care deși s-au produs refome bune, așteptările noastre, dar și ale oamenilor, sunt mult mai mari. Și dacă noi ne-am angajat să dezvoltăm acest domeniu mai departe și să corespundem așteptărilor oamenilor, atunci trebuie să aducem oameni noi și în structurile guvernamentale, care ar putea să facă acest lucru”, a spus politicianul.

Liderul PDM a spus că în următoarele zile vor fi făcute analize mai detaliate și marți, 18 septembrie, în cadrul ședinței săptămânale a partidului, se va discuta despre remanierile necesare în cadrul guvernului.

Potrivit Mold-street, la ultima ședință a Guvernului, Pavel Filip a criticat dur activitatea ministrului agriculturii, Liviu Volconovici, care pare a fi unul dintre principalii candidați pentru remaniere. În cadrul aceleeași ședințe, șeful Executivului l-a amenințat cu demisia pe șeful Agenției Naționale a Transportului Auto, Vsevolod Bocșanean și a criticat activitatea Serviciului Vamal.