/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

ACUM anunță flashmob în fața Autorității Naționale de Integritate în legătură cu vilele lui Plahotniuc

missing
17 septembrie 2018, ora 11:03

Acesta se va desfășura luni, 17 septembrie, în fața sediului Autorității Naționale de Integritate pe strada Alecu Russo 1, începând cu ora 12:00.

Amintim că, potrivit unei investigații RISE, șeful democraților, Vladimir Plahotniuc, ar deține mai multe vile de lux peste hotarele țării, iar costul lor se ridica la zeci de milioane de euro, și care nu se regăsesc în declarațiile de avere ale politicianului. Potrivit jurnaliștilor de la RISE care au investigat subiectul, deplasându-se în Elveția, Franța și România. Reporterii au găsit cel puțin patru imobile care ar aparține lui Plahotniuc, însă prin persoane interpuse.

Primul imobil depistat de echipa RISE se află pe malul lacului Leman din Geneva, iar valoarea acestuia depășește 31,5 milioane de franci elvețieni sau aproximativ 26 de milioane de euro. O altă vilă de lux vizitată de reporterii RISE Moldova se află în orașul francez, Sciez. Liderul PDM nu s-a limitat la un singur imobil în Franța. Acesta și-ar mai fi procurat două cabane în munții Alpii Francezi. Mai multe detalii AICI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram