„Am venit la conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu scopul de a realiza reforme și îmbunătăți situația în ambele sectoare. A fost o adevărată provocare, în special pe domeniul social, dar în tot acest timp am depus eforturi mari împreună cu colegii pentru a identifica soluții de îmbunătățire a fiecărui domeniu în parte. Vreau să mulțumesc echipei din Minister, colegilor din sistem, Guvern, Parlament, parteneri de dezvoltare, care ne-au susținut orice inițiativă menită să înlăture neajunsurile din ambele domenii. Mă întorc la Centrul National de Transfuzie a Sîngelui, unde voi continua modernizarea sistemului transfuzional din țara noastră, dar în același timp voi fi mereu disponibilă să ofer tot suportul în aceste domenii noului ministru. Îi doresc multe succese, voință și realizări frumoase”, a scris pe pagina sa de facebook.
Amintim că, astăzi, 18 septembrie, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că ministrul Agriculturii și ministra Sănătăți urmează să fie demiși din funcție. În locul acestora au fost propuși Silvia Radu și Nicolae Ciubuc.
Șeful statului a anunțat că va semna demisia actualilor miniștri, însă în privința candidaților, va analiza propunerea.