/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

„Roada nu depinde doar de prașă”. Ce spune Liviu Volconovici despre plecarea sa de la minister

18 septembrie 2018, ora 16:14

A fost o perioadă în care turațiile echipei mici pe care am avut-o au fost la maximum, însă știm cu toții că „roada nu depinde doar de prașă”. Vreau să le mulțumesc atât colegilor din minister, cât și celor din Guvern pentru lucrurile bune pe care le-am făcut împreună. Cu aceeași recunoștință mă adresez și Partidului Democrat care mi-a oferit mandatul politic chiar dacă nu am fost membru al formațiunii. De aici încolo, revin la activitatea mea didactică de la Universitatea Agrară, instituție care ocupă un loc aparte în sufletul și în cariera mea. Sunt împăcat cu faptul că și acolo, prin munca zilnică pe care o vom face alături de corpul didactic vom crește generații de profesioniști care la rândul lor vor aduce progresul în acest domeniu. Îi urez mult succes și multe realizări frumoase noului ministru”, a scris Volconovici pe pagina sa de facebook.

Amintim că, astăzi, 18 septembrie, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că ministrul Agriculturii și ministra Sănătăți urmează să fie demiși din funcție. În locul acestora au fost propuși Silvia Radu și Nicolae Ciubuc.

Șeful statului a anunțat că va semna demisia actualilor miniștri, însă în privința candidaților, va analiza propunerea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram