Ce înseamna “pro-Moldova”, cu care PD a înlocuit sintagma “pro-European? Am încercat să aflăm ce presupune noua orientare, anunțată în urmă cu 2 săptămâni de Vlad Plahotniuc. întrebându-i atât pe deputații democrați, dar și pe cei din alte fracțiuni parlamentare. În timp ce reprezentanții PD spun că astfel vor să promoveze interesele cetățeanului, opoziția, în special, socialiștii, îi acuză că încearcă să le fure din electorat, înainte de alegeri.

“Pentru Moldova” înseamnă apă, înseamnă infrastructură, înseamnă lumină, înseamnă școli, grădinițe, înseamnă locuri de muncă, investiții și o viață mai bună pentru oameni”, Sergiu Sârbu, deputat PD

S-a vorbit despre prioritățile partidului pe viitor și cum vor promova în continuare politica acestui partid în interesul cetățeanului.
– Dar înainte prioritățile nu erau în interesul cetățeanului?
– Prioritățile cetățeanului erau permanent în vizorul Partidului Democrat, dar acum – o strategie nouă cu care va veni în fața cetățeanului ca să înțeleagă și să simtă, să perceapă cetățeanul Republicii Moldova că este un partid care trăiește cu problemele cetățeanului Republicii Moldova.
”, Anatolie Zagorodnîi, deputat PD

“Pro-Moldova” pentru mine înseamnă o Moldovă democrată, o Moldovă dezvoltată, o Moldovă în care valorile europene sunt la ele acasă”, Valentina Buliga, deputat PD

A fost o declarație care de mulți cetățeni ai Republicii Moldova nu a fost înțeleasă. Pur și simplu să promovezi începând cu anul 2009 vectorul european. 0:40 – 0:44 Și apoi la un moment dat, că pur și simplu ești “Pro-Moldova”.”, Tudor Deliu, liderul PLDM

Este un joc, pe de o parte spun că vor în Constituție integrare europeană, pe de altă parte “Pro-Moldova”. Ce fac? Înainte de a face moldovenii vinul, culeg strugurii, îi buimăcesc, îi îmbată, așa ca să nu mai înțeleagă oamenii ce se întâmplă în lumea asta.”, Mihai Ghimpu, liderul PL

Iată au ajuns să frezeze absurdul. Să copie un mesaj cheie al Partidului Socialiștilor cu gândul sau cu speranța că dacă s-au compromis pe eșichierul european, să încerce să ma fure ceva voturi de pe eșichierul euro-asiat, moldovenesc etc,.”, Bogdan Țârdea, deputat PRSM

Acest slogan, de fapt, pe care îl are partidul de la guvernare, este pur și simplu un slogan furat în scopuri electorale. Comuniștii din anul ’98 spuneau că trebuie să ne ocupăm de Moldova. Niciodată nu se minte așa cum se face după vânătoare, pescuit și înainte de alegeri”, Oleg Reidman, deputat PCRM