14 staţii de încărcare a automobilelor electrice vor fi instalate în curând pe principalele trasee urbane din Republica Moldova. Proiectul e preconizat a fi finalizat în primăvara anului 2019. Suma totală a proiectului este de 4 mln lei, dintre care 2 mln lei sunt oferiţi de Fondul pentru Eficienţă Energetică.

Potrivit unui comunicat PNUD, inițial va fi elaborat un studiu de fezabilitate pentru a identifica locațiile stațiilor de încărcare, proces ce va fi realizat în strânsă consultare cu sectorul privat și autoritățile publice naţionale şi locale. De asemenea, va fi identificat şi aplicat un mecanism financiar atractiv pentru achiziţia şi gestionarea staţiilor de încărcare a automobilelor electrice, fiind dezvoltat şi un sistem de facturare. La fel, urmează a fi ajustat cadrul legal în vederea racordării acestuia la standardele UE, precum şi a stimulării utilizării vehiculelor electrice în Moldova.

„Ne propunem crearea primei reţele publice de staţii de încărcare pentru maşinile electrice din R. Moldova. Reţeaua va asigura mobilitate electrică în marile oraşe din ţară, precum și asigurarea coridorului electric între România și Ucraina, şi va avea un impact de mediu. Ne bucurăm să fim la baza dezvoltării reţelei de transport ecologic în ţara noastră”, susţine Sergiu Corin, directorul Fondului pentru Eficienţă Energetică.

„Prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice în Moldova ne propunem să creştem numărul automobilelor cu emisii reduse de poluanţi. Experienţele din alte state demonstrează că dezvoltarea infrastructurii de încărcare a automobilelor electrice este un factor-cheie pentru creşterea numărului de automobile electrice”, a declarat Alexandru Rotaru, managerul Proiectului PNUD „Oraşe verzi durabile”.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 54 automobile totalmente electrice şi 5 staţii de încărcare, toate în Chişinău. În total, în 2017 în ţară erau 938.058 autovehicule, marea majoritate fiind mai vechi de 11 ani. 14% din volumul total de emisii de gaze cu efect de seră revine sectorului transporturilor.

În multe țări ponderea automobilelor electrice depășește deja 1% din cuantumul total al vehiculelor. Pentru Moldova, o cotă de 1% ar însemna 10.000 de vehicule electrice.