Proprietarii terenurilor pe care crește ambrozia în perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi sfârşitul perioadei de vegetaţie, vor fi obligați să distrugă buruiana prin cosire, smulgere sau tratare cu produse de uz fitosanitar. În caz contrar risc o amendă de până la 1500 de lei.

În cazul în care nu va fi identificat proprietarul terenului, obligația de a întreține terenul va reveni autorităților publice locale.

Prevederile se regăsesc în Regulamentul privind combaterea și prevenirea răspândirii ambroziei, dar și în Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.

Conform regulamentului, până la data de 30 mai a fiecărui an, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor și Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică vor fi responsabile pentru identificarea terenurilor infectate cu ambrozie și monitorizarea curățirii acestora.