Doi bărbați au fost răniți prin împușcare duminică dimineață, în cartierul Champs-Elysées din Paris, de agresori aflați pe o motocicletă și care au reușit să fugă, transmite AFP, citând prefectura de poliție din capitala franceză.

Conform primelor date ale anchetei, principala ipoteză este cea a unei reglări de conturi, a indicat o sursă din cadrul poliției, scrie Agerpres.

Cele două victime au fost transportate la spital „în stare gravă, după ce au fost rănite cu armă de foc”, a precizat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență.

Cei doi bărbați se aflau în automobilul lor în momentul atacului, în jurul orei locale 06.00, a indicat prefectura de poliție, confirmând o informație apărută în presă