Un copil de 9 ani a fost lovit de o mașină. Minorul a ajuns în stare gravă la spital, iar rudele acestuia afirmă că șoferul ar fi plătit bani poliției din Ștefan Vodă și cazul ar fi fost închis. Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP din Ștefan Voda, neagă acuzațiile și spune că pe acest caz a fost deschisă o cauză penală, iar șoferul este reținut pentru 72 de ore. 

„Nu putem spune referitor la bani primiți sau nu. Asta deja în urmă anchetei de serviciu o să se stabilească”, afirmă Vetcu. Pe acest caz a fost pornită o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, și anume pentru a clarifica dacă poliția a tergiversat sau nu lucrurile.

Accidentul a avut loc pe 6 octombrie în jurul orei 18:00. Potrivit poliției, un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflându-se la volanul unui automobil de model „Mercedes Vito”, în timp ce se deplasa pe strada principală din satul Palanca, a tamponat un minor care se deplasa pe acostament.

Ulterior, șoferul a transportat minorul la domiciliul bunicii, în grija căreia se află acesta, și a plecat într-o direcție necunoscută. Ulterior bărbatul a fost identificat și reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală.

Foto: facebook