Cei care vor divorța li se vor acorda concediu trei zile. O astfel de propunere a fost depusă la Senat din România, transmite Agerpres.

„Concediul pentru divorţ se acordă în scopul de a veni în sprijinul celor ce trec prin această situaţie pentru acomodarea la noua situaţie din viaţa lor. Cei ce au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de trei zile lucrătoare. În cazul în care titularul dreptului la concediu pentru divorţ este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu pentru divorţ plătit de trei zile lucrătoare”, se arată în proiectul inițiat de Georgian Pop, deputat PSD din România.

Deputatul PSD a mai adăugat că îndemnizaţia pentru concediul de divorţ se plăteşte din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Concediul se acordă la cerere de către angajator în următoarele patru săptămâni de la data constatării sau, după caz, a pronunţării divorţului (…). Concediul pentru divorţ se acordă indiferent de durata căsătoriei şi indiferent de modalitatea prin care s-a desfăcut căsătoria.

În ultimele două decenii aproximativ una din patru căsnicii s-a sfârşit cu divorţ.
Anual peste 60 000 de adulţi şi aproximativ 17 500 de copii sunt afectaţi în mod direct de divorţ, la aceştia adăugându-se şi membrii familiei prietenii, colegii sau angajatorii persoanelor divorţate.