Un băiat de 12 ani și mama sa au fost găsiți fără suflare în apartamentul în care locuiau. Corpurile neînsuflețite ale celor doi au fost găsite de o rudă. Tragedia a avut loc ieri dimineața, 10 octombrie în orașul Briceni.

Potrivit ofițerului de presă al IP Briceni, Dina Fomin, decesul s-ar fi produs din cauza că s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

„Sosiți la fața locului, angajații poliției nu au găsit semne de moarte violentă pe corpurile cadavrelor. O versiune preliminară este că persoanele s-ar fi intoxicat cu bioxid de carbon”, a declarat Fomin.