Acum câteva luni, Finpar Invest SRL – companie de bază în imperiul imobiliar al oligarhului Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat (PD), a vândut trei proprietăți în valoare de peste jumătate de miliard de lei. Printre ele și Global Business Centre, reședința de afaceri unde Plahotniuc a fost vizat de o tentativă de asasinare. Tranzacția nu s-a făcut direct, ci prin cedare de firmă. Cumpărătorul e o companie din paradisul fiscal Gibraltar cu beneficiari reali ascunși în spatele unor firme-paravan. Acum proprietățile sunt administrate de o rusoaică cu trecut afiliat gigantului energetic Gazprom, scrie Rise Moldova.

Recent una dintre proprietățile preluate de la Finpar a și fost vândută unor companii controlate anterior de controversatul bancher Veaceslav Platon, condamnat în prima și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului”.

Iulie 2018. Finpar Invest fondează Real Concept Imobil SRL și varsă în capitalul social al noii companii trei proprietăți. E vorba de o vilă urbană cu statut de monument istoric din preajma Parlamentului, un teren de peste 10 hectare din zona Autogării de Nord și centrul de afaceri Global Business Centre. Preventiv imobilele au fost evaluate de Soclu, companie care în trecut a mai prestat servicii similare firmei Finpar. Valoarea totală a celor trei proprietăți – 608,5 milioane de lei.

În iulie 2018, la câteva săptămâni de la fondarea Real Concept Imobil, Finpar vinde cota de 100% ale noii companii offshorului Querious Holdings LTD din Gibraltar. Oficial Finpar e deţinută de Asirapal Enterprises LTD, o companie din Cipru.

Contractul de vânzare a capitalului social a fost semnat în prezența Olgăi Bondarciuc, notara care a autentificat în trecut mai multe tranzacții în care au fost implicate firme sau persoane din anturajul oligarhului Plahotniuc.

Mihai Pocnea, administrator al Finpar Invest, a refuzat să comenteze la telefon tranzacția și a solicitat să-i trimitem întrebările în scris, ceea ce am și făcut. După câteva zile de așteptare, timp în care nu am primit răspuns, am revenit la Pocnea, însă acesta a neglijat apelurile și mesajele noastre.

Am insistat repetat și, într-un final, Pocnea ne-a expediat următorul mesaj: „Acesta este numărul meu personal de telefon şi vă rog să nu mă mai deranjaţi în acest mod. Mulţumesc.” Asta în condițiile în care numărul său de mobil este indicat în documentele de reprezentare ale companiei Real Concept Imobil în fața Agenţiei Servicii Publice.

Noul proprietar al Real Concept Imobil, Querious Holdings LTD, este deținut de Redmount Nomines LTD, o companie paravan tot din Gibraltar și care face parte din grupul Redmount, specializat în servicii de optimizare fiscală şi gestionare de active.

Peste câteva zile după ce a cumpărat firma Real Concept Imobil, Querious Holdings a cedat cota de 100% unei alte firme din Gibraltar – Eastern Holdings LTD. Aceasta din urmă are acționari nominali tot din cadrul grupului Redmount.

Deja la mijlocul lunii august 2018, administrator la Real Concept Imobil devine Yulia Rogozhina. Femeia are 37 ani, e cetățeancă a Federației Ruse și locuieşte în Lytkarino, o suburbie a Moscovei. Anterior Rogozhina a activat în cadrul firmei Gazpromstroyinginering, o subsidiară a gigantului rus Gazprom.

Contactată telefonic, Rogozhina a refuzat să dea detalii despre adevărații proprietari şi planurile acestora referitoarea la cele trei imobile cumpărate. „Nu vă pot spune nimic despre planurile investitorilor, nici cine sunt ei… Reprezentantul meu poate că va lua legătura cu Dvs. şi vă va oferi detalii la acest subiect”. Până la publicarea materialului, nimeni nu a luat legătura cu reporterul RISE Moldova.

Noul proprietar a și divizat terenul de peste 10 hectare în două loturi egale.

Unul a fost ipotecat companiei de asigurări Asito, contra sumei de 50 de milioane de lei. Datele cadastrale arată că tranzacția s-a efectuat în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 2018.

Tot în aceeași zi a fost ipotecat și al doilea lot, contra sumei de 60 de milioane de lei. Și în acest caz e vorba de o companie de asigurări – Moldasig SA. Potrivit procurorilor, ambele firme de asigurări au fost controlate anterior de Veaceslav Platon, controversatul bancher condamnat în prima și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, după ce ar fi prejudiciat Banca de Economii cu peste 869 de milioane de lei.

Reprezentanții companiilor respective au evitat să comenteze cele două tranzacții.

Investigația integrală poată fi citită AICI.