„Noi suntem ziua orașului, dar nu oaspeți în Piața Marii Adunări Naționale, la un program cultural cu miros de frigărui și muzica copy-paste, pe care și așa o auzim la radiouri, în timp ce stăm înghesuiți în microbusele capitalei, în drum spre lucru”, spun protestatarii.
Membrii OccupyGuguță au îndemnat cetățenii să-și facă timp de Ziua orașului să se gândească la problemele cu care se confruntă. La inundațiile create de orice ploaie nevinovată, la murdăria care a creat alergie la jumătate din populație, la grădinițele cu terenuri de joacă inexistente sau în stare oribilă, la trotuarele neadaptate pentru părinții cu copii mici în cărucioare și mai ales pentru persoanele cu dizabilități.
„Vrem să trăim într-un oraș frumos, amenajat, curat, în care să ne simțim bine să trăim. Vrem un oraș frumos într-o țară sănătoasă. Ziua orașului Chișinău e motiv să ne amintim că orașul suntem noi. Suntem cetățeni, nu doar simpli oaspeți la sărbătoare”, spun protestatarii