S-a dat start cosntrucției Arenei Chișinău, un complex care are menirea să găzduiască diverse evenimente sportive și culturale naționale și internaționale. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat la evenimentul de deschidere că acesta este un proiect de importanță națională.

„Astăzi aș spune că vizul și planurile devin realitate. Astăzi se scrie istoria modernă a Republicii Moldova, se începe un proiect de importanță națională pentru țara noastră. Până acum s-au închis școli, s-au distrus stadioane, nu s-au construit obiecte de importanță socială și culturală. Atleții noștri nu aveau unde să se antreneze și nu aveau unde să se desfășoare competiții și acum, în sfârșit, Chișinău va putea să-și ocupe rolul și locul său în contextul regional. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de importanță culturală și infrastructurală”, a menționat șeful legislativului.

Președintele companiei Summa Group, Bora Selim, a declarat că și-a asumat responsabilitatea să implementeze proiectul Arena Chișinău timp de un an și că inaugurarea oficială a complexului să fi organizată în octombrie 2019. Potrivit lui, astfel de proiecte sociale sunt un imbold puternic pentru dezvoltarea statelor emergente și am văzut acest lucru și pe alte continente. „În timpul lucrărilor de construcție vor fi angajate circa 700 de persoane. Din prima zi acest proiect oferă oportunități de afaceri. Noi ne angajăm să organizăm inaugurarea acestui proiect exact peste un an”, a declarat Bora Selim.

Proiectul complexului este prevăzut cu o sală care se va putea adapta la evenimentele care vor avea loc. Astfel, aici vor putea avea loc jocuri de volei, handbal, fotbal de sală, baschet, etc. De asemenea, va avea scaune pliante pentru eventuale evenimente culturale. Complexul va mai fi dotat cu un aquaparc, săli de fitnes, un bazin pentru antrenamente și competiții sportive, șapte corturi deschise pentru tenis.

Suma investițiilor constituie 43 de milioane de euro, iar contriuția statului va fi de 100 de milioane de lei, bani care vor fi oferiți la un an de construcție.

Anterior, proiectul Arena Chișinău a stârnit numeroase critici în rândurile opoziției, activiștilor civici și societății în general.