Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, vorbește despre o eventuală retragere de la conducerea formațiunii, dar nu mai devreme decât peste doi ani, când va avea loc Congresul partidului. „Acum, în ajunul alegerilor, nu poate să fie discuții despre aceea ca din partidul nostru să plece cineva”, spune comunistul.

„Odată și odată toți pe lumea aceasta venim, toți de pe lumea aceasta plecăm. Şi din funcții la fel. Nu este normal când mulți din cei care ieri sau astăzi sunt numiți în diferiți funcții, cred că au venit pe toată viața. Așa ceva nu poate să fie, totul este trecător”, a declarat Vladimir Voronin într-un interviu pentru tribuna.md.

Potrivit lui, acum, în ajunul alegerilor, nu poate să fie discuții despre faptul ca cineva să plece din partid. „Așa nu va fi cinstit, pentru că noi trebuie să ne mobilizăm tot potențialul nostru pentru a ne prezenta demn în campanie. Când va veni timpul următorului Congres, vom ajunge şi la problema conducerii partidului”, a menționat liderul PCRM.