Chiar dacă vânzările de tablete s-au prăbuşit după ce produsele smartphone au ajuns să le rivalizeze prin dimensiunea ecranului, acestea sunt încă suficient de populare pentru ca marii producători să continue dezvoltarea de modele îmbunătăţite, mai subţiri şi mai performante decât cele din generaţiile anterioare, scrie go4it.ro.

Într-o încercare de a îmbina utilul cu plăcutul, Microsoft şi Google se concentrează pe lansarea de tablete 2-in-1, care pot lua rolul unui laptop compact prin folosirea cu o tastatură opţională ce ia forma unei huse de protecţie. În schimb, Apple promovează oferta Mac Book Air de portabile ultra-subţiri, păstrând gama de tablete iPad cu un design mai degrabă convenţional, optimizat pentru manevrare cât mai uşoară.

Adresat profesioniştilor creativi, următorul model iPad Pro 2018 ar putea fi cea mai subţire tabletă de până acum, mai subţire chiar şi decât vasta majoritate a produselor smartphone. Potrivit informaţiilor obţinute din rândul partenerilor Apple, ediţia iPad Pro cu ecran de 10.5” va avea o grosime de 5.9 mm.

Având la dispoziţie noul chipset Apple A12 Bionic, realizat folosind procesul de fabricaţie pe 7nm, nu este de mirare că Apple şi-a asumat provocarea de a livra cea mai subţire tabletă de pe piaţă. Până la urmă, grosimea redusă a carcasei este compensată cu suprafaţa foarte generoasă disponibilă pe orizontală, din care mare parte poate fi alocată acumulatorului Li-ion. Totuşi, rămâne de văzut cum a reuşit Apple să obţină această grosime de carcasă fără a sacrifica integritatea structurală, dar mai ales anduranţa bateriei pentru care au fost apreciate generaţiile iPad anterioare.

Chiar şi folosind exclusiv o construcţie din metal, este greu de crezut că inginerii Apple au reuşit să creeze un şasiu suficient de rigid pentru evita orice risc de deteriorare a tabletei prin îndoire accidentală. Mai degrabă, secretul constă în modul de îmbinare care include elemente funcţionale, cum ar fi acumulatorul şi sticla ecranului, în structura de rezistenţă a produsului finit. Ca de obicei, dezavantajul asamblării cât mai eficiente, folosind cantităţi generoase de adeziv puternic, este îngreunarea eventualelor intervenţii pentru reparaţie.

În afară de grosimea carcasei, printre atuurile noului model iPad Pro 2018 se numără şi tehnologia Face ID, o nouă versiune a accesoriului Apple Pencil şi puterea de procesare a chipsetului instalat.