La data de 14 octombrie, în centrul Chişinăului a fost sărbătorit Hramul Orașului. Şi în acest an, în urma sărbătorii au rămas mormane întregi de gunoi, care "au decorat" bulevardul principal. Muncitorii de la Salubrizare au eliberat peste 350 de metri cubi de gunoi de pe bulevardul Ștefan cel Mare, potrivit IPN.

„Lucrările au început la 04.00 dimineața. Pe lângă cei peste 50 de muncitori implicați în salubrizarea manuală, au fost antrenate tractoare și autobasculante. Au fost evacuate peste 20 de remorci cu deșeuri”, a declarat șeful secției amenajere și salubizare, Vasile Efros.

Pentru că nu toți comercianții din Piață au dus gunoiul la containerele plasate în aceste scopuri, intervenția celor de la Salubrizare a fost îngreunată. Muncitorii au strâns deșeurile manual, în loc ca acestea să fie încărcate mecanizat în autospeciale.

Muncitorii de la DGLCA au intervenit și la salubrizarea Pieței Marii Adunări Naționale nemijlocit, iar în parcuri au intervenit muncitorii de la Asociația „Spații Verzi”.