/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Producătorii de fructe din Moldova privesc cu admirație spre piața europeană, dar preferă să exporte mai mult în Rusia

missing
16 octombrie 2018, ora 19:38

Exportăm doar în Federația Rusă. Ne ajunge. Acum, în acest an, am obținut pentru struguri certificat GlobalGAP”, Ion Mereacre, producător de struguri

Certificatul îi va permite lui Ion să-și exporte strugurii și în magazinele din Uniunea Europeană. În acest an, a obținut o producție de 7000 de tone.

Trebuie de diversificat. Trebuie să fie și Federația Rusă, dar de mai găsit și piețe noi”, Ion Mereacre, producător de struguri

Și alți producători de fructe spun că, deocamdată, le este mai comod să exporte în Federația Rusă.

La moment este…nu mai simplu, dar mai accesibilă piața din Rusia decât cea din Europa. Polonia este cel mai mare producător din Europa de mere și el având direct oportunitatea de a vinde în Europa, mai face și export în Rusia. Atunci de ce pentru Moldova ar fi ușor să ajungă pe piața din Europa?”, Cristian Mâța, producător de fructe

Fiecare țară europeană are merele sale, iar acestea sunt suficiente pentru a-și suplini piața. Dacă este o nișă liberă, polonezii o acoperă”, Vitalie Socolenco, producător de fructe

Un alt producător spune că pentru a exporta în UE au nevoie de investiții în utilajul tehnic.

Din păcate produsele pe care noi le creștem sunt pe piața europeană și sunt mai calitative. Da, avem nevoie de echipamente, utilaje, de spălare, calibrare, ambalare. Și toate acestea costă bani”, Cristian Mâța, producător de fructe

De cealaltă parte, directorul ANSA crede că exportatorii moldoveni nu valorifică pe deplin benefiicile pe care le oferă piața UE.

Prima problemă este necunoașterea acestei piețe de către exportatori. Mai există și bariere de limbă”, Gheorghe Gaberi, director ANSA

Cât despre piața internă, producătorii spun că se feresc de aceasta, din cauza prețurilor mici.

Se cumpără mere cu 2 lei/kg. La piață se vând cu 10 lei/kg. Cum poți să le dai cu 2 lai, dacă sinecostul este de 3-3,5 lei. Vrem să vindem mai scump, pentru că avem oameni în spate. Lucrează aproximativ 80 de oameni, pe care trebuie să-i hrănești cumva”, Vitalie Socolenco, producător de fructe

În condițiile în care producția anuală de fructe crește, ANSA recomandă producătorilor să se orienteze spre piețe noi, în special în cele care duc lipsă de fructe, precum Israel, India sau țările arabe. Agenția a anunțat că a încheiat negocierile cu Canada, unde, începând cu această lună, vor fi exportate prune proaspete și alte fructe.

Cantitatea fructelor exportate a crescut considerabil față de anul trecut, în cazul merelor – de 3 ori chiar, Federația Rusă fiind destinația nr1.

Reporter: Felicia Crețu
Imagini: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram