Viitorul sediu al Procuraturii Generale este reconstruit de o companie afiliată lui Oleg Voronin pentru suma de 22,8 milioane de lei. În procesul de atribuire a clădirii și a terenului aferent către Procuratura Generală, autoritățile sunt acuzate că ar fi exercitat presiuni asupra unor agenți economici pentru ca aceștia să renunțe la dreptul de proprietate asupra unor spații din acel imobil, scrie Ziarul de Gardă.

Totodată, deși inițial, Guvernul i-a atribuit Procuraturii Generale și terenul din spatele clădirii unde astăzi sunt amplasate parcările Partidului Democrat din Moldova și ale unui centru de oficii, gestionat de compania actualului șef al Agenției Proprietății Publice, ulterior, a revenit asupra deciziei, oferind terenul companiei funcționarului, implicat, prin intermediul instituției pe care o conduce, și în negocierile din jurul viitorului sediu al Procuraturii.

Printr-o hotărâre a Guvernului din 15 noiembrie 2017, publicată două zile mai târziu în Monitorul Oficial, s-a decis ca imobilul și terenul aferent de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73, să fie transferate, din gestiunea Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului, în gestiunea Procuraturii Generale (PG).

Hotărârea Guvernului însă nu a fost suficientă pentru ca planul să fie dus la final. În timp ce încercau s-o pună în practică, autoritățile au constatat că, în clădirea statului, preponderent la subsol, mai multe persoane fizice și juridice care arendau încăperi și-au exercitat dreptul de a le privatiza în baza unei hotărâri de Guvern din martie 2008. Pentru a recupera bunurile, reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP) au înaintat cumpărătorilor încăperilor nelocuibile propuneri de a rezilia contractele „cu aducerea părților în poziția inițială și restituirea spațiilor către Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului”.

Conform unei note informative a APP, până în februarie 2018, 11 proprietari ar fi acceptat, benevol, propunerea autorităților. Mulți însă au refuzat să restituie spațiile privatizate anterior în condițiile oferite de autorități.

Dorina Cebotarean, directoare adjunctă a APP solicita „mandatarea” Agenției cu dreptul de a achiziționa sau a efectua schimburi cu unii proprietari de spații locative, și, după caz, alocarea mijloacelor financiare. Propunerea nu a fost susținută de Centrul Național Anticorupție (CNA) și nici nu a fost discutată la Guvern, nefiind aprobată până astăzi. Chiar și în aceste condiții, lucrările de reconstrucție a viitorului sediu al PG demarau.

Acuzații aduse reprezentantului Guvernului

În acea perioadă, mai multe persoane care dețin sau dețineau bunuri în proprietate sau în arendă în clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt au remis în adresa ZdG mai multe mesaje în care reclamau presiuni din partea instituțiilor statului privind cedarea acelor spații. ZdG a discutat cu mai multe persoane care dețin sau au arendat imobile în acea clădire. Unii au vorbit și despre dosare penale intentate în perioada în care negociau retrocedarea bunurilor, dar nimeni nu a acceptat să-și asume declarații publice prin care să vorbească la acest subiect, precizând că le-ar fi frică.

Mihail Casapu, secretarul general adjunct al Guvernului, vizat în declarațiile agenților economici, a refuzat să discute la subiect cu ZdG. El a cerut să-i fie trimis un demers oficial. I-am trimis funcționarului și un mesaj, rugându-l să-și expună punctul de vedere, dar nu am primit răspuns.

22,8 milioane de lei pentru reconstrucția clădirii

Între timp, în martie 2018, PG a demarat inițierea unei licitații pentru reconstrucția clădirii. Conform informațiilor publice de pe site-ul Agenției Achiziții Publice, în iunie 2018, a fost semnat un contract cu firma „Eurostil Construct” pentru suma de 22,8 milioane de lei, bani pentru care SRL-ul urma să efectueze „lucrări de reparație capitală a clădirii”.

Conform acelorași informații, la licitație au participat, în total, 6 agenți economici. Lucrările au demarat la scurt timp de la licitație, astăzi, clădirea fiind un adevărat șantier, procurorii urmând să populeze noul sediu până la început de 2019. Urmele vechilor proprietari sau chiriași pot fi observate doar din afișele de pe ușile și ferestrele aflate în reparație.

„Eurostil Construct” SRL a fost înregistrată în R. Moldova în 2010, fiind fondată de soții Veaceslav Lungu și Angela Șcerbina, fosta fondatoare și administratoare a companiei „Moldconstruct-Market”, agent economic ajuns în atenția presei în perioada guvernării comuniste pentru că, în timp ce îl avea angajat în calitate de economist pe Oleg Voronin, fiul președintelui Vladimir Voronin, SRL-ul semna contracte de zeci de milioane de lei cu instituțiile statului.

Faptul că, în realitate, „Eurostil Construct” și „Moldconstruct-Market” sunt o singură entitate, o demonstrează și un anunț din 2015, publicat în Monitorul Oficial, în care se spune că „Moldconstruct-Market” a fost lichidată, fuzionând prin absorbție cu „Eurostil Construct”.

Guvernul a dat terenul din spatele clădirii firmei lui Baldovici

Tranzacțiile din jurul viitorului sediu al PG nu se termină însă aici. Deși în noiembrie 2017, prin hotărâre de Guvern, PG i-a fost repartizat și terenul aferent clădirii din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73, amplasat în spatele clădirii, ulterior, Executivul a revenit la decizie. Inițial, terenul a fost divizat, fiind format un bun imobil nou.

Astfel, pe 25 iulie 2018, Executivul transmite, cu titlu gratuit, 20 de ari din terenul oferit inițial PG în gestiunea Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului R. Moldova. Mihail Casapu, semnatarul propunerii își argumenta decizia prin faptul că „scopul transmiterii (terenului,n.r.) este eficientizarea gestionării şi exploatării terenului în cauză”.

Bunul imobil, însă, nu a rămas pentru mult timp în gestiunea statului, pentru că, la 10 septembrie 2018, „Art Business Club” SRL a obținut drept de servitute asupra acelui teren. Dreptul de servitute reprezintă un drept real în baza căruia proprietarul unui imobil exercită anumite prerogative asupra unui alt imobil care aparţine altui proprietar.

„Art Business Club” deține complexul de business NBC (National Business Center) de lângă acel teren. La rându-i, compania e gestionată de familia lui Vladimir Baldovici, tot el, directorul APP, instituție implicată în tranzacțiile din jurul viitorului sediu al PG.

De remarcat că, în prezent, terenul asupra căruia firma lui Baldovici a obținut drept de servitute e utilizat ca parcare, extinzându-se și asupra clădirii din vecinătate, acolo unde e amplasat sediul PDM. Pe terenul oferit de stat firmei lui Baldovici, astăzi pot fi observate panouri cu sigla PDM, dar și mai multe mașini ale formațiunii politice conduse de Vladimir Plahotniuc.

Remarcăm și faptul că, în perioada 2008-2009, Baldovici a fost ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în Guvernul Greceanîi. El a fost cooptat în guvernul PDM, condus de Pavel Filip, în mai 2018. Totodată, familia Baldovici gestionează și firma „Stayer” SRL, cea care a construit actualul sediu al PDM, ridicat inițial la comanda PCRM, pe când formațiunea lui Vladimir Voronin se afla la guvernare.

L-am întrebat pe Vladimir Baldovici, în scris, prin intermediul reprezentanților APP, despre circumstanțele acestui caz, însă, la fel ca și colegul său de Guvern, Mihail Casapu, nu ne-a răspuns.

Citiți continuarea pe Ziarul de Gardă.