Un adolescent de 16 ani, originar din Capitală, a fost reținut de către oamenii legii fiind bănuit că ar fi răpit un automobil de model „Seat Cordoba”. Mașina în valoare de 15 600 lei era parcată în curtea unui bloc de pe strada Cuza Vodă.

Polițiștii au găsit mașina pe strada Izvoarelor, iar la scurt timp a identificat şi reţinut făptaşul

În cadrul audierilor preliminare, adolescentul şi-a recunoscut vinovăţia. El este cercetat penal în stare de libertate pentru răpirea unităţii de transport, infracțiune pentru care legislația penală în vigoare prevede amendă de la 29 000 la 67 500 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Poliţia Capitalei recomandă șoferilor:

– Dotaţi autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa.

– Verificaţi dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute.

– Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact.

– Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie.

– Utilizaţi sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare.