/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ În curtea unui gimnaziu din capitală sunt amplasate două lăcașe sfinte și casa directoarei. Aceasta crește găini și porumbei

missing
19 octombrie 2018, ora 18:17

Terenul destinat copiilor în jurul Gimnaziului nr. 31 din sectorul Botanica devine din ce în ce mai mic. Un bloc întreg a fost transformat în biserică sau, mai bine-spus, centru de educație moral-spirituală, iar alături de acesta este ridicat un alt lăcaș. Deși ni s-a spus că e închis, enoriașii continuă să vină, iar lumânările stau aprinse.

Clădirea de un alb imaculat vine în contrast cu cea a gimnaziului, cu geamuri sparte și pereți distruși. Oamenii spun că biserica încurcă copiilor și mai bine ar fi construit ceva util.

Directorul adjunct al gimnaziului afirmă că bisericile se află legal pe teritoriu, iar toate actele sunt în conformitate cu decizia primăriei. Mai mult, biserica susține financiar activitatea gimnaziului și ar fi vizitată de peste 200 de copii săptămânal.

ADELA COLIBABĂ, DIRECTOARE ADJUNCTĂ GIMNAZIUL NR. 31: „În instituție a fost luată încăperea, conform deciziei Primăriei, în arendă începând cu aproximativ 2004 și au arendă până în 2021. Noi suntem un sector cam vulnerabil și datorită acestei biserici ne menținem că construcție încă până acum, fiindcă erau stricate toate gemurile, dărâmați pereții”.

Și asta nu e tot. Pe același teritoriu, directoarea gimnaziului și-a construit o casă, unde crește găini și porumbei. Am încercat să obținem un răspuns de la ea, dar potrivit angajaților gimnaziului, directoarea s-ar afla în concediu. Profesorii spun că e mai bine să fie o locuință privată acolo, decât dezordinea care a fost înainte.

VICTOR LUCA, PROFESOR: „O casă destul de normală și frumoasă pentru un om care nu a avut unde locui și care acum are unde locui, s-au început toate problemele. Până la construcție, până a fi ea finisată, aici au fost un șir de probleme. Destul de grave. Aici se adunau și bețivi, și fumători de diferite feluri, narcomani”.

Șefa Direcției Generale a Educației a menționat că va organiza un control inopinat la această instituție de învățământ.

RODICA GUȚU, ȘEFĂ, DGETS: „Aceste ilegalități au fost făcute de ani de zile. Sunt sedimentate de ani de zile. În jumătate de an să facem ordine peste tot chiar este imposibil. Eu o să trimit un control inopinat, astăzi am discutat la ședință și o să vedem care e situația”.

Pentru ziarul Jurnal de Chișinău, Rodica Guțu a mai precizat că se va adresa în instanță pentru a cere retragerea dreptului de proprietate directoarei gimnaziului, asupra terenului pe care și-a ridicat casa. Scandalul legat de bisericile din gimnaziul 31 s-a iscat după ce săptămâna trecută membrii grupului online Părinți Solidari, au vizitat instituția și au descoperit mai multe ilegalități. În capitală sunt cel puțin 10 biserici ridicate pe teritoriile grădinițelor și ale școlilor.

Reporter: Diana Popa

Imagini: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram