Conducerea PPDA acuză democrații că ar impune funcționarii publici și alți bugetări, să semneze o petiție în adresa Parlamentului European. Prin aceasta, semnatarii cer autorităților europene să investigheze implicarea liderilor opoziției extraparlamentare în jaful miliardului, prin intermediul banilor oferiți de către Ilan Șor. Purtătorul de cuvânt al democraților a calificat acuzațiile ca fiind nefondate.

Acuzația vine din partea vicepreședintelui PPDA, Alexandr Slusari. Într-o postare pe Facebook, acesta scrie că a aflat că toate sectoarele din capitală ar fi obligate, până luni, să prezinte cel puțin 1 500 de iscălituri: „Hârtia este repartizată la toate întreprinderile de stat și entități bugetare. Probabil că fiecare raion și primăria din țară a primit propria normă”, a scris Slusari. Politicianul presupune, însă, că aceștia vor aduna, cu ușurință, chiar și 4 mii, mai ales că nu trebuie datele de identitate, fiind nevoie doar de semnături.

Scopul acestei acțiuni ridicole este de arătat că opoziția câteva luni colectează 50 de mii de semnături pentru adresarea către Parlamentul European cu solicitarea investigării jafului bancar. Iar cei de la guvernare, în câteva zile, au strâns o sută de mii de semnături contra partidelor de opoziție reală”, a concluzionat vicepreședintele PPDA.

Purtătorul de cuvânt al democraților, Vitalie Gămurari, a menționat pentru TV8 că nu este la curent cu o asemenea petiție, dar dacă și ar exista așa document, cu siguranță bugetării nu ar fi obligați să o semneze.

VITALIE GĂMURARI, PURTĂTOR DE CUVÂNT, PDM: „Eu cred că semnatarii care vor depune aceste semnături, dacă există un asemenea document, fie că este vorba de partidele de opoziție, fie că este vorba de cele de guvernare, cel mai corect este ca întrebările să fie puse celor care au această viziune și această poziție”.

Acum 2 săptămâni, PAS, PPDA și PLDM au început să colecteze semnături pentru a solicita instituțiilor europene să se implice, în limitele competențelor, în investigarea jafului miliardului. Și deputații au fost îndemnați să semneze petiția, iar unii ar fi refuzat, potrivit reprezentanților mișcării de Rezistență „Acum”. Câțiva deputați democrați au venit, la rândul lor, cu propria scrisoare în care au cerut investigarea pretinsei finanțare a partidelor din opoziția extraparlamentară de către Ilan Șor.