O întreagă familie din raionul Cantemir, s-a intoxicat cu insecticide. Două dintre surori, în vârstă de patru și unsprezece ani, au murit la spital. 

Cazul a avut loc azi-dimineață, în localitatea Flocoasa.

Familia a fost adusă la Spitalul raional Cantemir cu două ambulanțe, în jurul orei 08.00. Directorul instituției medicale, Iurie Mihăescu, a declarat pentru IPN că fetița mai mică era în stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, iar după aproximativ o oră și jumătate a decedat. În pofida măsurilor întreprinse de medici, mai târziu s-a stins și fata de 11 ani, scrie dursa citată.

La spital au mai ajuns alți trei membri ai familiei: mama și bunica celor două fetițe decedate, în vârstă de 33 și 57 de ani, și verișorul copilelor, de opt ani. Ei au fost transferați la un spital din Chișinău, cu serviciul Aviasan.

Familia s-ar fi intoxicat după ce au inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu insecticide, cereale fiind păstrate într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei. Insecticidul conține fosfit de aluminiu, o substanță extrem de toxică, scrie sursa citată.