În loc să se bucure de recolta bogată de mere din acest an, un producător din Ungheni își numără, mai degrabă, pierderile. Ion Bulgac se plânge că deși merii au rodit extrem de bine, acum este nevoit să vândă fructele pe bani puțini. Fermierul speră că va reuși să vândă merele măcar la fabricile de producere a sucurilor. Acolo însă prețul pentru un kilogram este de 70 de bani.

Pe o suprafață de aproape 40 hectare se întinde livada cu mere al lui Ion Bulgac. În acest moment, sute de tone de mere se află la pământ, iar antreprenorul are pierderi de milioane, pentru că agenții economici cer pentru un kilogram doar 70 de bani”, Ana Sârbu, reporter TV8

Responsabil de livada lui Ion Bulgac din Ungheni este Tudor Popovici, care este specialist în acest domeniu de peste 50 de ani. Bărbatul spune că, în acest an, livada a rodit la capacitate maximă – peste 2 000 de tone de mere. Au reușit să vândă doar jumătate din producție, restul fructelor au rămas la pământ.

Contractele sunt, dar prețurile sunt foarte mici. Anul trecut am realizat cu 5-7 lei tot la aceeași agenți economici care și anul acesta, dar prețurile au căzut la 1-2 lei în stare proaspătă”, Tudor Popovici, director adjunct

Se agață de singura soluție – fabricile de producere a sucurilor. Dar și acolo nu ajung ușor pentru că sunt mulți doritori de a vinde merele măcar pe bani puțini. În timp ce, în magazine, un kilogram de mere costă în jur de 10 lei.

Acum toate fabricile sunt ocupate, cu 70 de bănuți. O dată la câteva zile vine o mașină, nu putem realiza, producția stă jos”, Tudor Popovici, directo adjunct

Pe câmp, zilnic, lucrează zeci de muncitori. Chiar dacă, uneori, salariul întârzie, aceștia muncesc din zori.

Zilnic, avem la lucru câte 27-30 de lucrători. Un lucrător pe zi strânge în jur la 300-400 de kg. Roada este foarte bună, dar nu o avem unde realiza. Șade producția în câmp și se strică”, Viorica Croitorul, șefă de echipă

Șase la încărcat, tractoriștii și femeile strâng lăzile, iar ei se duc și strâng din urmă. Ei le aduc aicea. Îi greu, le așază, le sortează”, Nicolae, lucrător

Agricultorul investește într-un hectar de livadă aproximativ 50 de mii de lei în fiecare an. Au fost și ani buni, când pomii de mere i-au adus venituri de 5-6 milioane de lei.

Cheltuielile sunt foarte mari. Anul acesta o să ieșim cam la zero. Au mai fost, nu este primul an. Câțiva ani în urmă, a fost aceeași problemă. Dar statul a subvenționat unele cheltuieli”, Tudor Popovici, director adjunct

În livada agricultorului cresc 6 soiuri de mere. O parte din mere sunt exportate, anual, în Belarus și Federația Rusă. Pentru a ajunge pe piața europeană va trebui să sădească soiuri noi.

Vor fi soiuri de perspectivă, mai productive, tolerante la boli și cu productivitate mai înaltă”, Tudor Popovici, director adjunct

Agricultorul din Ungheni are 90 de hectare de livadă, iar pe lângă mere mai crește prune, cireșe și vișine. În raionul Ungheni, sunt înregistrați în jur de 20 de producători agricoli în domeniul pomiculturii, majoritatea dintre ei se confruntă cu problema comercializării merelor.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Oleg Cozlov